Scandal, cu lovituri și geamuri sparte, între membrii a trei familii

Ieri, în jurul orei 17.30, T.-A.C. (23 de ani), din satul Lipoveni, comuna Mitocu Dragomirnei mergea cu căruța prin satul de domiciliu. Acesta era împreună cu fratele său M.C. (35 de ani).

T.-A.C., fiind beat, a început să facă scandal fără motiv. La un moment dat, dintr-o casă au ieșit I.C. și I.P, din comuna Pătrăuți, aceștia fiind și ei sub influența băuturilor alcoolice.

Între cei patru a izbucnit un conflict. T.-A.C. și fratele său i-au lovit pe I.C. și pe I.P., după care s-au dus acasă.

Ca răzbunare, I.C. i-a anunțat pe frații lui, I.P. i-a anunțat și el pe frații lui și s-au dus cu toții la locuința celor doi agresori. Ajunși în curtea celor doi, indivizii au spart două geamuri.

Pe la ora 18.30, oamenii legii au fost anunțați despre cele petrecute în satul Lipoveni, comuna Mitocu Dragomirnei.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „lovire sau alte violențe”, „distrugere” și „violare de domiciliu”.

sursa foto: www.botosaninews.ro

Adauga comentariu