Șeful de post din Zvoriștea se apără împotriva familiei ai cărei membri îl acuză că-i terorizează: „Nu am făcut scandal, am încercat să vorbesc civilizat”

Polițistul Costică Ghițul, șeful de post din comuna Zvoriștea, i-a contactat pe reporterii Ziar de Suceava și le-a explicat cum stau treburile, din punctul său de vedere, în scandalul pe care îl are cu familia din Șerbănești a cărei rudă i-a sucit mințile fiicei sale.

„Nu am făcut scandal, am încercat să vorbesc civilizat cu ei. Nu eram îmbrăcat în uniforma de polițist. Nu am șicanat pe nimeni în trafic, doar am făcut semn să oprească pentru a putea discuta. Am 31 de ani de când lucrez în Poliție și nu am făcut niciodată nimănui rău, chiar am încercat să ajut când am avut posibilitatea”, ne-a spus polițistul Costică Ghițul.

Bărbatul trece prin niște momente mai dificile, după ce fiica sa a plecat de acasă și și-a părăsit cei doi copii minori, pe care i-a lăsat în grija soțului. Tânăra a plecat în Germania la un iubit, însă de câteva zile s-a întors în Zvoriștea, locuind din câte se pare la noul iubit. Familia ei încearcă să o convingă să se întoarcă acasă și să aibă grijă de copiii cărora le-a dat viață.

Adauga comentariu