În semn de recunoștință, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” va oferi cadrelor medicale din SJU Suceava un spectacol gratuit în ultima sâmbătă a acestei luni

În semn de recunoștință față de eforturile pe care le-au depus cadrele medicale din cadrul Spitalului Județean Suceava, de la apariția coronavirusului în județ și până în prezent, reprezentanții Teatrului Municipal „Matei Vișniec” vor să dedice un spectacol gratuit celor dintâi.

Spectacolul „PiSiCi”, dedicat cadrelor medicale, va avea loc la data de 24 aprilie 2021. Intrarea va fi gratuită pentru salariații SJU Suceava.

„A trecut un an de când Suceava ținea capul de afiș al tuturor știrilor. Încet, cu pași mărunți și multă responsabilitate suntem din nou în top, de data aceasta la capitolul 𝐚𝐬̦𝐚 𝐝𝐚. Suntem, de câteva săptămâni bune, la 𝐜𝐞𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐬𝐜𝐚̆𝐳𝐮𝐭𝐚̆ 𝐫𝐚𝐭𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐟𝐞𝐜𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭̦𝐚𝐫𝐚̆, iar de câteva zile am intrat în scenariul verde. 

Pe lângă efortul tuturor cetățenilor acestui județ, un merit remarcabil îl au cadrele medicale ale Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, cele care au dus pe umerii lor tot greul acestor vremuri.

În semn de recunoștință față de implicarea și devotamentul lor pentru ca noi, sucevenii, să revenim cât mai curând la normalitate, Teatrul Municipal <Matei Vișniec> va oferi, exclusiv cadrelor medicale, cel mai iubit spectacol pus în scenă de actorii suceveni: 𝐏𝐢𝐒𝐢𝐂𝐢, în regia lui Bobo Burlăcianu, în data de 𝟐𝟒 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞. Intrarea este liberă pentru salariații Spitalului Județean de Urgență <Sfântul Ioan cel Nou> Suceava.

Este un gest mult prea mic din partea noastră față de ceea ce am primit în schimb de mai bine de un an de zile”, au transmis reprezentanții Teatrului Municipal „Matei Vișniec”.

Adauga comentariu