Site-ul Primăriei din Grănicești a căzut pradă hackerilor: „Multe fete dispărute și date pe mâna interlopilor”

Site-ul Primăriei din comuna Grănicești a căzut pradă hackerilor, care au blocat pagina și au postat un mesaj.

Cei care doresc să acceseze site-ul: www.comunagranicesti.ro sunt primiți cu următorul mesaj: „Hacked by S0xDi3s: Romania nu mai este ce a fost, ajungem din ce in ce mai rau/ Cazul din Caracal ar trebuii sa rascoale toata Romania/ Ajungem de rasul Europei si posibil sa fim scosi din UE/ Multe fete disparute și date pe mâna interlopilor, acestia mana-n mana cu politia../ #M*IE PSD # M*IE INTERLOPILOR #M*IE CORUPTILOR”.

Din acest mesaj se poate înțelege faptul că site-ul nu a fost spart de foarte mult timp. Cei aflați la conducerea Primăriei din Grănicești habar nu aveau de faptul că le-a fost spart site-ul.

„Nu știu de așa ceva. Nu am intrat de ceva vreme. Până acum nu am mai avut niciodată probleme de acest gen. Ne vom interesa să vedem despre ce este vorba”, ne-a spus viceprimarul Florin Șalar.

Cel mai probabil este vorba despre un tânăr care și-a testat valențele de hacker pe un site ce nu are un sistem de apărare foarte bine pus la punct.

Adauga comentariu