Șoferul inconștient de beat, care a omorât un biciclist, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Judecătoria Rădăuți a admis propunerea Parchetului privind dispunerea măsurii arestării preventivă pentru 30 de zile față de inculpatul Dorel Rotari pentru săvârșirea infracțiunilor de „ucidere din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Decizia nu este definitivă. Față de aceasta se poate face contestați în termen de 48 de ore de la comunicare.


La data de 7 aprilie 2022, pe la ora 20.30, Dorel Rotari (48 de ani), din comuna Marginea, conducea un autoturism marca Renault pe un drum comunal neclasificat de pe raza localității de domiliu. La un moment dat, acesta s-a izbit într-un biciclist care circula în aceeași direcție precum autoturismul. 

Biciclistul, un localnic în vârstă de 57 de ani, a murit în urma evenimentului rutier. Echipajul de pe ambulanța SAJ nu a putut face altceva la fața locului decât să constate decesul bărbatului.

Dorel Rotari a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Corpul neînsuflețit al victimei a fost transportat la morga spitalului din Rădăuți în vederea efectuării necropsiei.

Din primele cercetări, vinovat de producerea evenimentului se face șoferul. Acesta fiind beat nu a păstrat o distanță suficientă față de biciclistul care circula în fața sa.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru „ucidere din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Rotari a fost reținut pentru 24 de ore în arestul IPJ Suceava. 

Adauga comentariu