Șoferul pericol public care i-a înjurat, amenințat și bruscat pe polițiști după ce s-a izbit cu mașina într-un copac a primit doi ani și două luni de închisoare

Judecătoria Rădăuți l-a condamnat la doi ani și două luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, „ultraj” și „tulburarea ordinii şi liniştii publice”.

Decizia nu este definitivă. Aceasta poate fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare.

Inculpatul a fost condamnat în anul 2020 la patru luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.


Vă amimtim că, la data de 15 mai 2021, pe la ora 14.00, serviciul 112 a fost sesizat cu privire la faptul că pe raza localității Gălănești un autoturism s-a izbit într-un copac.

La fața locului, pe DN2H, în apropierea căii ferate, a fost identificat un autoturism marca Mercedes Benz C Class intrat în șanțul de pe marginea drumului. Mașina era vizibil avariată. Când au ajuns polițiștii la fața locului, în autoturism și în apropierea acestuia nu se afla nicio persoană.

Conform apelantului care a semnalat accidentul, autoturism marca Mercedes Benz i-a ieșit în față, de pe o uliță, fără să se asigure sau să încetinească, pe raza comunei Vicovu de Jos. Pe urmă, Mercedes-ul circula în zig zag punându-i în pericol pe ceilalți participanți la traficul rutier. Apelantul l-a claxonat de mai multe ori pe șoferul mașinii care circula haotic, pentru a-l avertiza. Cel din urmă a oprit mașina pe partea dreaptă a carosabilului, a coborât din autoturism și a început să facă gesturi amenințătoare celui ce-l claxonase. În toată această fază, șoferul Mercedes-Benz-ului părea a fi beat. Atunci, apelantul a plecat de la fața locului pentru a evita conflictul.

După ce a plecat, apelantul a observat în oglinda retrovizoare faptul că autoturismul marca Mercedes Benz a pornit în spatele lui, iar la un moment dat, pe raza comunei Gălănești a pierdut controlul asupra direcției de mers, a ieșit în afara drumului lovind un copac și s-a oprit în șanțul de pe marginea drumului.

Conform apelantului, imediat după eveniment, șoferul Mercedes-ului a plecat de la fața locului.

În timp ce polițiștii discutau cu apelantul, fața locului și-a făcut apariția un individ care, conform apelantului, ar fi condus mașina din șanț. Individul respectiv, care părea a fi beat, le-a spus polițiștilor că el este autorul evenimentului.

Dumitru Costică Șorodoc (41 de ani), din comuna Gălănești, a spus că mașina cu care a ajuns în șanț este a lui. Pe urmă, individul a început să-i ia la rost pe polițiști înjurându-i încontinuu. Mirosind puternic a alcool, Șorodoc a fost condus la sediul Poliției Rădăuți, unde a refuzat să sufle în aparatul etilotest. Atât pe drumul spre secția de Poliție, cât și la secția de Poliție, bărbatul în cauză s-a manifestat agresiv față de polițiști, amenințându-i și înjurându-i. La un moment dat, oamenii legii l-au încătușat pe scandalagiu deoarece devenise violent fizic.

Pe urmă, Șorodoc a fost dus la Spitalul Municipal Rădăuți pentru a i se recolta probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. La unitatea spitalicească, individul a continuat să se manifeste violent, motiv pentru care a fost solicitat sprijinul polițiștilor de la Biroul de Ordine Publică și a polițiștilor rutieri. Deși Șorodoc era încătușat, acesta continua să fie violent în spital, ba chiar a încercat de mai multe ori să fugă din unitatea spitalicească. La un moment dat, în încearcarea de a fugi din spital, scandalagiul l-a împins de unui dintre polițiști.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

Pe urmă, procurorul de caz a dispus extinderea urmăririi penale in rem și continuarea urmăririi penale față de Dumitru Costică Șorodoc sub aspectul comiterii infracțiunilor de „ultraj”. De asemenea, scandalagiul a fost reținut pentru 24 de ore în arestul IPJ Suceava. 

La data de 17 mai, Judecătoria Rădăuți a admis propunerea aplicării măsurii arestării preventivă pentru 30 de zile față de Dumitru Costică Șorodoc (41 de ani) pentru săvârșirea infracțiunii de „ultraj” și „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

Adauga comentariu