Spitalul din Fălticeni început în urmă cu trei decenii va fi inaugurat săptămâna viitoare

După 30 de ani de lucrări, perioadă în care mulți și-au luat gândul că noul spital din municipiul Fălticeni va deveni realitate, se pare că așteptarea a luat sfârșit, iar unitatea spitalicească din Fălticeni se va muta săptămâna viitoare în casă nouă. Marele eveniment va avea loc joi, 2 septembrie 2021, deoarece atunci va fi completă întreaga documentație. Noua clădire a obținut autorizația de securitate la incendiu din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență încă de la sfărșitul lunii iunie, iar spre finalul lunii iulie a fost eliberată și autorizația sanitară de funcționare a Direcției de Sănătate Publică. Ultima și cea mai așteptată autorizație a fost cea a Agenției pentru Protecția Mediului. Aceasta a fost eliberată pe data de 1 august, și conform legii, poate fi contestată în termen de 30 de zile, în concluzie, documentația devine completă începând cu data de 1 septembrie.

Spitalul fălticenean nu mai internează pacienți în zilele următoare, urgențele sunt direcționate către Spitalul Județean Suceava, Direcția de Sănătate Publică Suceava fiind notificată încă de pe data de 23 august. În această perioadă se va muta din spitalul vechi, în noua clădire, o parte din mobilier.

Valoarea totală a lucrărilor noului spital din Fălticeni, este de aproximativ 13 milioane de euro, bani veniți de la Ministerul Sănătății. Lucrările de construire a acestui spital au fost începute în anul 1991 şi trebuiau finalizate în 1995. În acest interval de timp, a fost ridicat doar scheletul clădirii, proiectul fiind abandonat. Odată cu trecerea anilor, legislaţia din domeniul medical s-a schimbat, iar obiectivul a trebuit să fie modificat pentru a corespunde noilor cerinţe din domeniul sanitar şi al situaţiilor de urgenţă.

În anul 2000, autorităţile au anunţat că spitalul din Fălticeni nu va mai primi fonduri deoarece utilitatea lui nu ar fi una atât de mare. Distanţa mică dintre Fălticeni şi Suceava a fost motivul acestei decizii luate la începutul anilor 2000. Totuşi, după 11 ani de zile, în 2011, lucrările au fost reluate. În primul an, administraţia locală nu a reuşit să cheltuiască doar 1,8 milioane de lei din cele 20 alocate de către Ministerul Sănătăţii.

Lucrările de construcţie la noul spital, începute în urmă cu 30 de ani, s-au desfășurat într-un ritm susținut începând cu anul 2012, când procentul de realizare era de 27%, şi au fost finalizate la sfârşitul anului trecut. Toată lumea vorbea din nou despre inaugurarea noului Spital din municipiul Fălticeni, la sfârșitul anului 2019, dar atunci s-a stabilit că mai era nevoie de aproximativ 500.000 de lei pentru construcția unei stații de tratare a apelor uzate, fără aceasta, unitatea spitalicească neputând fi dată în folosință. Se pare că mereu a apărut câte ceva, iar fălticenenii au fost nevoiți să solicite asistență medicală în același spital vechi de peste 100 de ani. După cum au explicat atunci cei din conducerea spitalului, se impunea existența unei astfel de stații de tratare a apelor uzate care să dețină tehnologie eficientă și care să permită îndepărtarea bacteriilor în proporție de 90%.

La începutul anului, planurile de inaugurare au fost date peste cap, după ce a fost nevoie de o nouă investiție în valoare de aproximativ 4,5 milioane de lei, bani din care trebuia să se construiască o scară exterioară de acces, care să fie folosită în caz de incendiu. Scările au apărut în proiect, după incidentul de la Colectiv. Până la acel moment, spitalul nu era prevăzut cu astfel de elemente de construcție. Legislația actuală cere, pentru un astfel de obiectiv, scări care să asigure evacuarea pacienților în caz de incendiu.

Noul spital va avea 250 de paturi, săli moderne de operație, camere cu sistem de ventilație și grupuri sanitare individuale, circuite pentru fluide medicale și aparatură de ultimă generație și va deservi o populație de 150.000 de locuitori din municipiul Fălticeni și din 20 de comune limitrofe. Față de proiectul inițial au apărut o serie de modificări, impuse de legislația în domeniul medical. Obiectivul a fost adaptat continuu la noile cerințe din domeniul sanitar și situațiilor de urgență.

Actualul spital a funcţionat până acum cu şase clădiri dispersate pe o zonă de cinci kilometri. Dintre aceste imobile doar două au fost construite cu destinaţia de spital şi au o vechime de peste 100 de ani. Celelalte patru clădiri sunt amenajate în case particulare, şcoli şi grădiniţe.

Nu toate secţiile unităţii medicale vor fi mutate începând de săptămâna viitoare în clădirea noului spital. Excepţie de la regulă vor face Secţiile de Boli Infecţiose şi TBC respectiv Îngrijiri Paliative, care au nevoie de circute separate, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Cei peste 300 de angajați ai Spitalului Municipal Fălticeni pot spune că au lucrat în cel mai vechi spital din România, iar de săptămâna viitoare își vor desfășura activitatea în cea mai nouă unitate spitalicească din tară, pavilionul central al Spitalului Municipal Fălticeni fiind construit încă de pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza și este la ora actuală cea mai veche clădire din țară care are ca destinație desfășurarea actului medical.

Adauga comentariu