În spitalul din Suceava sunt 206 pacienți cu coronavirus. Noua conducere a Spitalului Județean Suceava se laudă că nu știe câte sisteme modulare a instalat

Intregul personal medical precum si din serviciile administrative care asigura continuitatea activitatii la Spitalul Judetean Suceava,  face toate eforturile pentru   a oferi o asistenta medicala de calitate pacientilor nostri.

Spitalul Județean Suceava a transmis un comunicat de presă prin care a anunțat că în această unitate medicală sunt internați 306 pacienți. Dintre aceștia, la 206 pacienți a fost confirmată prezența virusului, în timp ce 100 de pacienți suferă de alte afecțiuni.

„În SECTORUL COVID s-a deschis un punct de triere al pacienților suspecți de infecție cu COVID-19, deservit de medicii UPU ai Spitalului Județean Suceava. Instalarea s-a făcut în proximitatea sectoarelor de internare a pacienților, cuprinde 3 corturi cu circuite separate și a fost instalat punctul de triere cu ajutorul SMURD Suceava. S-au efectuat demersuri de instalare în zona ambulatoriului Spitalului Suceava a 2 - 3 sisteme modulare, care vor putea fi utilizate în cadrul creșterii numărului de pacienți cu infecție COVID. S-a asigurat permanența liniilor de garda și continuitatea serviciului pe toate specialitățile, atât în SECTORUL COVID-19, cât și în celelalte sectoare de activitate. Întregul personal medical precum și din serviciile administrative care asigură continuitatea activității la Spitalul Județean Suceava, face toate eforturile pentru a oferi o asistență medicală de calitate pacienților noștri”, a transmis Spitalul Județean Suceava.

Se pare că în acest comunicat de presă, noua conducere a Spitalului Județean Suceava recunoaște fără nicio reținere că habar nu are dacă a instalat două sau trei sisteme modulare în zona ambulatoriului.

Adauga comentariu