Spitalul vechi din Fălticeni nu va mai fi demolat după ce a fost clasat de urgență ca monument istoric

Primăria municipiului Fălticeni este obligată să sisteze, cel puțin pentru o perioadă, lucrările de demolare ale clădirii fostului spital municipal din localitate (Spitalul Stamate n.r.) după ce Fundația Culturală „Șezătoarea” a cerut și a obținut din partea Ministerului Culturii demararea procedurii excepționale de clasare de urgență a obiectivului. Această procedură presupune că imobilul din strada Mihai Eminescu nr.6 beneficiază de statutul de monument istoric, iar Primăria Fălticeni trebuie să ia toate măsurile pentru protejarea și conservarea clădirii.

Profesorul Ion Ilișescu, președintele Fundației Culturale „Șezătoarea” a transmis Ministerului Culturii, pe data de 4 noiembrie a.c., o solicitare privind declanșarea procedurii de urgență a clădirii Spitalului vechi „Stamate” în baza Legii 422/2001privind protejarea monumentelor istorice, care prevede la articolul 21: „Clasarea de urgență este procedura excepțională prin care un bun imobil aflat în pericol iminent de distrugere sau de alterare fizică este clasat în grupa A sau B, după caz, în vederea luării măsurilor urgente necesare pentru salvarea sa”.

Profesorul Ilișescu spune că potrivit normelor metodologice de clasare a monumentelor istorice, Spitalul „Stamate” se încadrează în toate criteriile de clasare, iar la criteriul vechime s-ar încadra în calificativul MARE- clădiri din perioada 1830-1870.

Ieri după amiază, în termenul de 3 zile prevăzut de lege, Direcția Județeană pentru Cultură Suceava a transmis părților interesate (Fundației Culturale Șezătoarea, Primăriei municipiului Fălticeni n.r.) că a fost declanșată procedura de clasare de urgență, iar imobilul beneficiază, pe o perioadă de maxim 12 luni, de statutul de monument istoric. În această perioadă, Primăria Fălticeni are obligația legală de a pregăti și depune la Direcția Județeană pentru Cultură Suceava dosarul de clasare.

De asemenea, Primăria Fălticeni poate ataca în instanță documentul emis de Direcția Județeană pentru Cultură Suceava.

Ioan Ilișescu militează pentru păstrarea, conservarea și reabilitarea clădirilor vechi din municipiul Fălticeni. El a demarat și un protest pe o rețea de socializare prin care îi chema pe cetățenii municipiului să i se alăture pentru a salva clădirea Spitalului „Stamate”. Acestui protest s-au alăturat, potrivit inițiatorului, 300 de fălticeneni, însă acest lucru nu l-a determinat pe primarul Cătălin Coman să oprească acțiunile de demolare.

„După 30 de ani, în sfârșit, se termină spitalul la Fălticeni. Foarte frumos, dar asta nu înseamnă că obligatoriu trebuie să demolăm spitalul vechi pentru ca în locul lui să se creeze aproximativ 20 de locuri de parcare. Se pot demola toate clădirile și anexele care sunt lipite de clădirea principală dar aceasta trebuie să rămână având în vedere că are o valoare istorică prin faptul că are o vechime de 160 de ani de funcționare ca spital, fiind unul din primele spitale din România. Această clădire are o valoare sacră prin faptul că are în interior o capelă în care se oficiau slujbe religioase și al cărei turn se vede și astăzi dar este fără cruce. Este și o legendă care spune că doctorul erou de război, Gabriel Tatos, s-ar fi sinucis și ca o pedeapsă divină pentru că ar fi transformat capela în sală de așteptare pentru bolnavi, legendă despre care pomenește și folcloristul Artur Gorovei. Această clădire cu o valoare istorică și sentimentală pentru fălticeneni trebuie păstrată și pentru a avea unde pune statuia doctorului Gabriel Tatos care acum stă părăsită și pentru a ne aduce aminte de spitalul “Stamate”. Acestei clădiri i se pot da mai multe folosințe iar în acest sens aș sugera înființarea unui Muzeu al Serviciului Sanitar din România pentru că și așa nu este unul în țară și am fi primii care ar face așa ceva.  Referitor la cele aproximativ 20 de locuri de parcare care s-ar pierde sugerez înființarea unui sens unic pe străzile Cuza Vodă și Anton Holban, străzi care trec pe lângă spitalul nou și unde se pot amenaja cel puțin 200 de locuri de parcare”, spune Ioan Ilișescu.

Sursă material: www.ziaruldepenet.ro

Adauga comentariu