Suceveanul Alexandru Caliniuc a recunoscut că a violat-o normal și anal pe belgianca găsită moartă pe o plajă din Knokke: „Trebuie să fiu pedepsit, dar numai pentru viol”

În fața instanței de judecată din Bruges, suceveanul Alexandru Caliniuc (27 de ani) a recunoscut că a violat-o pe Sofia Muylle. La fel ca în ultimii patru ani, acesta a susținut că nu are nimic de-a face cu moartea ei.

Luni, 17 mai 2021, în fața judecătorului Willem De Pauw, Caliniuc a dat o primă declarație mai detaliată cu privire la ceea ce se s-a întâmplat în noaptea de 22 ianuarie 2017.

„În noaptea aceea mi-a venit să merg pe plajă, să fumez și să mă plimb, după ce am părăsit discotea. Am vrut să-mi pierd timpul afară pentru că nu aveam voie să fumez în apartamentul meu. Era foarte întuneric. Cu greu puteai vede ceva. La un moment dat am decis să plec acasă. Apoi am văzut-o pe doamna Sofia. Era întinsă cu fața în nisip. Am întors-o. Mi-am luat telefonul, am aprins lumina și am privit-o. Era acoperită de nisip. Am văzut vânătăi peste tot. S-a mișcat puțin, dar a fost inconștientă. Avea spume la gură. M-am uitat în jur și am văzut doi oameni în apropiere. Mi-am stins lumina, apoi am luat-o de încheieturi și am târât-o de talie și picioare și am târât-o aproximativ 20 de metri, lângă un debarcader. În tot acest timp mă gândeam doar să fac sex cu ea. Am îndepărtat nisipul de sub gard, apoi i-am tras chiloții și ciorapii în jos, până sub fese și apoi am făcut sex cu ea, mai întâi vaginal, apoi am întors-o pentru a face sex anal. Ea a gemut puțin, dar a rămas inconștientă. După aceea i-am tras la loc ciorapii și chiloții, mi-am luat telefonul și am filmat-o. I-am făcut fotografii, iar eu mi-am făcut niște selfie-uri, după care am plecat”, a povestit Alexandru Caliniuc.

Suceveanul a continuat să susțină că nu are nicio legătură cu moartea Sofiei Muylle.

„Nu am sufocat-o. Nu am vrut-o pe Sofia moartă. Nu credeam că va muri”, a susținut Alexandru Caliniuc.

Judecătorul i-a atras atenția asupra faptului că în telefonul său mobil a fost găsită o filmare în care el spune că tânăra belgiancă va muri. Atunci, individul a susținut că nu își amintește de respectiva fimare. Fiind întrebat de ce nu a lăsat victima pe plajă, la vedere, ci lângă un gard, Caliniuc a răspuns că ar fi vru să o protejeze pe Sofia, deoarece lângă debarcader era mai umbră.

Judecătorul Willem De Pauw i-a spus lui Alexandru Caliniuc că va trebui să explice toate detaliile oribilei fapte comise în noaptea  de 22 ianuarie 2017.

„Nu pot să dorm noaptea. Îmi pare atât de rău. Trebuie să fiu pedepsit, dar numai pentru viol”, a răspuns suceveanul.

Procesul lui Alexandru Caliniuc este în plină desfășurare. Dacă va fi găsit vinovat pentru crimă, el riscă închisoare pe viață, dar dacă va fi condamnat numai pentru viol, acesta se poate pricopsi cu până la 30 de ani de închisoare.                

Sursa foto: Het Nieuwsblad

Adauga comentariu