Suceveanul Andrei Ciobanu impresionat de scrisoarea unui profesor: „Nu vă cunosc, nu mi-ați fost profesor și nu v-am văzut predând, dar din partea mea, aveți tot respectul”

Suceveanul Andrei Ciobanu, cunoscut pentru matinalul realizat la postul de radio Kiss Fm, pentru spectacolele sale de stand-up comedy, precum și pentru cărțile sale „Suge-o, Ramona!” sau „Suge-o, Andrei!”, a postat pe pagina sa de Facebook scrisoarea primită de la un profesor din Arad, care i-a explicat de ce a citit volumul de succes al acestuia.

Vă prezentăm integral mesajul postat de Andrei Ciobanu:

„Acum 3 ani, un domn profesor dintr-un liceu din Arad a făcut rost de adresa mea de e-mail și mi-a scris niște cuvinte.

Nu vreau să spun mai multe și nici nu o să-i fac public numele.

Dar o să pun aici ceea ce mi-a scris dumnealui, să poată fi citit de oricine dorește:

<<Stimate domnule Andrei Ciobanu,

Ciudat sa te adresezi atât de politicos cuiva care scrie o carte cu titlul <<Suge-o Ramona>>, dar, atât în fapt cât și în fond, nu titlurile ne fac să merităm respectul celor din jur ci dragostea și înțelepciune pe care le-o împărtășim.

Nu știu dacă vor ajunge aceste gânduri la dumneavoastră, dar în speranța că va fi așa, azi, 25 martie 2015, în timp ce elevii mei își continuă cu sârguinciozitate aplicațiile, întrerupându-mă din când în când cu diferite întrebări, am decis să vă adresez aceste rânduri, povestind, poate cu mai puțin talent, cum am ajuns să citesc cartea dumneavoastră.

Ieri, la ora 8 aveam oră cu clasa a 9-a și o elevă a intrat în clasă cu o carte neagră în mână, de la distanță ciudat desenată pe copertă și cu un titlu extrem de…nepotrivit pentru o sală de clasă. Am oprit-o și i-am cerut cartea, a roșit, și-a cerut scuze…că e normal elevii să simtă o anumită jenă față de profesor în astfel de situații, dar mi-a dat cartea și a mers la loc.

După 20 de minute de explicații referitoare la lecția zilei respective, am deschis ciudata carte și am citit primele 15 pagini. Am lăsat-o jos, râzând.

- Domnișoară, cartea asta rămâne la mine până la ora 12. La ora 12 vii, o recuperezi, iar mâine dimineață mi-o aduci înapoi la ora 8.

Am urmat același tipar relativ obositor ieri, 20 de minute de explicații, citit, întrerupt de întrebări, explicații, citit până la ora 12, când aveam o întâlnire la Timișoara (apropo, sunt din Arad). A doua zi la fel…dar a meritat.

Ciudat că dăm elevilor noștri să citească Ion, Moromeții, Baltagul…când dragostea de pământ, de țară, fidelitatea absolută și înțelepciunea sărăciei sunt atât de departe de lumea reală.

Citind cartea dumneavoastră, căci de vreo oră este gata, nu pot decât să apreciez actualitatea ei.

Ca profesori, suntem atât de distanțați de viața reală, de elevii noștri și de problemele lor încât…inclusiv elevii își dau seama. Din opt clase de elevi care au trecut pragul laboratorului meu până la ora asta(e ora 13:00, a doua zi, domnișoara și-a primit cartea înapoi, definitiv), trei sferturi cunoșteau coperta cărții dumneavoastră, iar tuturor nu le venea să creadă că o citesc, EU, profesorul cel mai sever din școală. La cele douăzeci de minute de explicații cu care sunt obișnuiți, a trebuit să adaug zece explicând de ce citesc această carte…și vă mulțumesc pentru asta.

Găsesc în ea toate problemele cu care vin la mine zilnic și sfaturi pe care le dau zilnic în clasă și pe coridoare, lacrimi pe care le șterg cu un cuvânt potrivit ,vorba lui Arghezi, zâmbete pe care le aduc printr-o poveste din trecut, spusă comic evident…totul este acolo. M-aș bucura să o înțeleagă toți cei ce o citesc pentru ceea ce este. Este adevărat, nu întotdeauna ce vrea autorul să exprime se și înțelege.

Ca o adăugire, se poate observa schimbarea în gândire și în caracterul dumneavoastră pe parcursul scrierii cărții. Ceea ce poate la început a fost pentru un comic de situație s-a transformat în sfaturi și cuvinte de înțelepciune dobândită prin experiență, pe care orice bun samaritean le împărtășește celor din jur. Dar să revin…Predăm elevilor noștri cunoaștere și definiri…dar nu le explicăm că trebuie să se spele după…că trebuie să fie curajoși, spontani în relații și în cuvinte. Cred…că cea mai mare problemă a învățământului este că nu suntem Anemona dumneavoastră. Că nu le dăm încrederea infinită în propria persoană.

Nu știu cât este ficțiune din carte, căci sunt sigur că există în cantitate destul de mare, dar acea ficțiune combinată cu destule momente de Sandra Brown încât să îi facă să citească mai departe, o face o lectură extrem de plăcută.

Sunt convins că ați primit destule felicitări pentru ea, apreciez faptul că se găsește și gratuit pe internet (cu toate că voi merge să o cumpăr după ce termin aceste rânduri), motiv pentru care eu pot doar să vă mulțumesc, și să sper că atât elevii mei cât și părinții lor vor învăța câte ceva din ea.

Nu știu dacă o să ajung să vă cunosc vreodată, să vă mulțumesc în persoană, să avem o discuție de vreo jumătate de oră în care să văd într-adevăr dacă omul și autorul sunt la fel de înțelepți…sau poate să veniți pe la noi, să povestiți cu elevii mei într-o sală festivă despre viața dincolo de aparențe, nu știu nici dacă, prin mail-ul pe care îl voi găsi pe undeva public, sau prin contul de Facebook pe care o să îl creez special pentru asta, o să ajungă aceste rânduri la dumneavoastră, dar o să fac tot posibilul ca aceste lucruri să se întâmple>>

Oare câți profesori ar face același lucru?

Nu vă cunosc, nu mi-ați fost profesor și nu v-am văzut predând, dar din partea mea, aveți tot respectul!”.

Sursa foto: Facebook/ Andrei Ciobanu

Adauga comentariu