Sucevenii își pot lua adio de la plimbările cu autobuzul în timpul weekend-ului

Începând din acest weekend și pe toată perioada în care este decretată Starea de Urgență, autobuzele TPL nu vor circula în zilele de sâmbătă și duminică.

„Se vor efectua doar curse speciale pentru cei care merg la serviciu. Au fost purtate discuții cu angajatorii din Suceava pentru a putea stabili un program care să fie potrivit pentru toată lumea”, a spus viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi.

În intervalul luni-vineri, programul rămâne același, autobuzele nu vor circula între 09.00 și 14.00, dar vor fi pe traseu între 04.30 - 09.00 și 14.00 - 22.00, după următoarele frecvențe:

  • liniile 2 și 4 program din 15 în 15 minute;
  • linia 30 va circula din 75 în 75 de minute;
  • linia 15 va circula din 60 în 60 de minute;
  • linia 5 va circula din 30 în 30 minute;
  • linia 17 va circula din 75 în 75 minute;
  • liniile 29 și 1 se suspendă pe perioada în care este decretată Starea de Urgență.

 

Adauga comentariu