La data de 10 ianuarie 2021, la ora 13.58, polițiștii din Solca au fost anunțați prin 112 de către Marian S. (22 de ani), din comuna Arbore, despre faptul că a fost lovit de către Superman Drăgan (23 de ani), din municipiul Rădăuţi.
Agenții deplasați la fața locului l-au găsit pe Marian S., care a declarat că, în timp ce se afla în locuinţa sa din comuna Arbore, unde locuieşte fără forme legale, Superman Drăgan a sărit poarta casei, a intrat în imobil şi a început să-l lovească.
Marian S. avea urme vizibile de violenţă și a declarat faptul că bătaia a avut loc în urma unor discuţii contradictorii dintre Superman Drăgan şi fosta concubină a acestuia, Nicoleta S..
Totodată, în jurul orei 14.55, polițiștii din Solca au fost anunțați despre faptul că la Spitalul Municipal Rădăuţi s-a prezentat și Superman Drăgan, acesta având mai multe leziuni ca urmare a unei agresiuni.
Tânărul de 23 de ani a fost verificat în baza de date, ocazie cu care s-a constatat faptul că faţă de acesta s-a dispus măsura carantinării la domiciliu din data de 8 ianuarie 2021, acesta declarând în Punctul de Trecere a Frontierei că pe perioada carantinei se va afla în municipiul Rădăuţi.
Având în vedere aceste aspecte, Superman Drăgan a fost amendat cu 5.000 de lei. Polițiștii au înştiinţat DSP Suceava cu privire la nerespectarea măsurii de carantinare la domiciliu.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”.
Adauga comentariu