Politica

Scheletul unui român din Bacău, găsit într-o pădure din Germania. Ce avea alături

Săptămâna trecută, un băcăuan a fost descoperit mort într-o pădure de lângă Überlingen (Bodenseekreis), Germania. Locul a fost găsit accidental de către un turist care se afla în zonă, deoarece era ascuns în vegetație.

 

Acest român care se presupune că s-ar fi născut în Bacău și care trăia de câțiva ani în Germania, ar fi murit încă din 2019 și abia acum a fost găsit. Cadavrul său a fost găsit întins în cortul improvizat din prelată și ramuri, pe care îl construise singur.

În jurul cortului, anchetatorii au descoperit scaune de camping, un arzător cu gaz, rechizite și un jurnal.

Român din Bacău, găsit mort într-un cort din Germania

Potrivit anchetatorilor, bărbatul care a scris în jurnalul său texte precum „Repetiții la pian”, „Tango în Augsburg” sau „Tur de apartamente în Ulm” ar fi avut o viață normală, până să devină un om al străzii.

 

Românul, ce s-ar fi numit Isidor F. s-a născut pe 1 mai 1970, la Bacău. Cortul în care a fost descoperit se afla la aproximativ 300 de metri distanță de o parcare frecventată de către drumeții care aleg să exploreze pădurea.

Cortul era practic invizibil, fiind aproape complet înghesuit în mijlocul pădurii de molizi, înconjurat de arbori și vegetație în descompunere.

Ce au găsit anchetatorii în cortul său

În cort, autoritățile au descoperit o bicicletă și mai multe scaune de camping. Persoana necunoscută își depozitase pantofii sub un scaun și pusese blugii peste ei.

În plus, în apropiere, se aflau și câteva provizii alimentare, inclusiv iaurt, paste, ceapă și ciocolată, sau ceea ce mai rămăsese din ele.

Cadavru, pădure
Român din Bacău, găsit într-o pădure din Germania. Sursa foto: Bild

Autopsia cadavrului a fost deja efectuată, însă concluziile par să genereze mai multe întrebări decât să ofere răspunsuri.

Din rezultate, nici identitatea persoanei decedate, nici cauza morții nu au putut fi determinate fără urmă de îndoială”, explică inspectorul șef de poliție Simon Göppert, din Ravensburg.