Tâlharul recidivist Ștefan Semian își cere scuze de la polițiștii pe care i-a înjurat și i-a batjocurit pe Facebook. Individul așteaptă să afle condamnările pentru infracțiunile săvârșite pe când se credea de neoprit

Tâlharul recidivist Ștefan Semian dă impresia că i-ar fi venit mintea la cap și că regretă că i-a înjurat și batjocurit pe Facebook pe mai mulți polițiști din Suceava. Zilele trecute, individul și-a cerut scuze pentru „injuriile” adresate la adresa mai multor polițiști din cadrul IPJ Suceava, respectiv comisarului-șef Ionuț Epureanu, comisarului-șef Răzvan Andreica, comisarului-șef Zamfir Oniu și inspectorul Alexandru Fedorov.

„Uitandu-ma in trecutul apropiat al tinereții mele, realizez că am greșit față de anumite persoane, cărora le-am adresat injurii pe Facebook ( domnului Ionuț Epureanu, domnului Andreica Răzvan, domnului Zamfir Oniu, domnului Fedorov Alexandru ).Mă simt obligat ca tot pe Facebook să le cer mii de scuze și să mă ierte.Am făcut-o din inconștiență , stăpânit de mânie in acele momente dar și din încurajarea celor de rea-credinta și falsă prietenie.Din toate acestea laolaltă.Inca o dată ,cu toată ființa mea vă rog, domnilor,să mă iertați.A fost un episod urât din viața mea”, a spus Ștefan Semian pe profilul său de Facebook.

Probabil Ștefan Semian conștientizează că a greșit când i-a batjocurit pe polițiști sau doar încearcă să apeleze la aceste „mii de scuze” în speranța de a primi o condamnare definitivă mai ușoară înduioșându-i pe judecători.

Câteva video-uri de ale lui Ștefan Semian din perioada în care se credea de neoprit:

Câteva știri despre Ștefan Semian din perioada în care se credea de neoprit:

Recidivistul Ștefan Semian s-a plâns polițiștilor că a fost bătut de individul căruia i-a furat bicicleta. Hoțul este judecat și pentru această tâlhărie calificată

Hoțul recidivist Ștefan Semian și-a reclamat la Poliție un prieten pentru că i-a spart telefonul cu care îl filma

Hoțul recidivist Ștefan Semian amendat cu 2.700 de lei pentru că bea bere la pet și agasa trecătorii din parcarea Lidl Bazar: „M-au încătușat, mi-au trântit telefonul pe bancheta din spate a mașinii și nu au ținut cont de drepturile mele umane”

Cum a încercat tâlharul recidivist Ștefan Semian să îi înduioșeze pe judecători după ce a atacat cu procedee desprinse din filmele de acțiune o angajată de la un magazin Profi

Tâlharul Ștefan Semian a fost condamnat la patru ani și opt luni de închisoare, după ce a furat dintr-un Profi și a lovit o angajată

VIDEO Recidivistul sucevean condamnat după ce a tâlhărit-o pe angajata unui magazin Profi din Burdujeni crede că a primit o pedeapsă prea aspră: „Este în primul rând una mult prea mare pentru ce a fost acolo”

Ghinionul a dat peste un tânăr care a furat o sticlă de NOROC

Încă doi hoți și-au făcut loc în dosarul în care este cercetat Ștefan Semian pentru că a furat trei litri de NOROC. Vezi ce au încercat să-și însușească inculpații

O rușine de hoț a fost lăsat liber de polițiști până când a tâlhărit angajata unui magazin

Rușinea de hoț care a lovit angajata unui magazin a fost pus în libertate

Un hoț a fost lăsat fără telefon de un tânăr pe care îl cunoștea din vedere, în timp ce-și servea cafeaua la „bomba” de la Albina

Adauga comentariu