Tânăr bătut în autogara din Vatra Dornei de un individ beat și fără permis, care i-a furat mașina și s-a izbit cu ea într-un container metalic

La data de 12 iunie 2019, în jurul orei 19.00, Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost anunțată prin 112 de către Ionela B. despre faptul că în autogara Vatra Dornei are loc o agresiune.

Polițiștii deplasați la fața locului l-au găsit în incinta autogării Severin pe Teodor Popa (29 de ani), din comuna Călăraşi, județul Cluj, care primea îngrijiri medicale de la un echipaj de ambulanţă, acesta fiind transportat la Spitalul municipal Vatra Dornei.

La fața locului se afla Corina B., prietena lui Teodor Popa, care a povestit că, în seara zilei de 12 iunie a.c., în jurul orei 18.55, a ajuns cu un autocar în autogara Severin, unde trebuia să fie așteptată de către Teodor Popa și de nepotul ei, Cosmin B., iar ulterior să plece toți trei cu autoturismul ei ce a fost parcat în apropierea autogării.

În urma verificărilor făcute de polițiști au fost găsiți cei trei agresori, respectiv Cătălin – Augustin Bucatariu (22 de ani), Mihai Alex Gheorghiu (21 de ani) și Alexandru Andrei Baicu (22 de ani), toți trei din Vatra Dornei.

Totodată, s-a stabilit faptul că în timpul altercației, lui Teodor Popa i-au căzut din buzunar cheile de la autoturismul Volkswagen Golf, chei ce au fost luate de Buzilă și ulterior înmânate lui Bucatariu.

Acesta din urmă s-a urcat la volanul mașinii ce se afla parcată pe strada Oborului, după care a dat cu spatele pe această stradă pentru a-l întoarce şi ulterior l-a condus către strada 22 Decembrie până în autogara Severin, unde a intrat în coliziune cu un container din metal.

Cu ocazia verificărilor făcute în baza de date, s-a constatat faptul că Bucatariu nu are permis de conducere valabil pentru vreo categorie. Cum acesta mirosea a băuturi alcoolice a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost dus la Spitalul municipal Vatra Dornei, unde a fost examinat de medicul de gardă și i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „furt”, „lovirea sau alte violenţe”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.  

În această dimineață, pe la ora 05.20, suspectul Cătălin – Augustin Bucatariu a fost reținut pentru 24 de ore, acesta fiind depus în Arestul IPJ Suceava, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei au dispus ca măsura preventivă a reținerii să se ia numai față de suspectul Cătălin – Augustin Bucatariu, care este cercetat pentru patru infracțiuni, iar suspecții Mihai Alex Gheorghiu și Alexandru Andrei Baicu să fie cercetați în stare de libertate, aceștia săvârșind doar o singură infracțiune fiecare.

 

Adauga comentariu