Tânără bătută de soțul gelos. Agresorul nu are voie să se apropie la mai puțin de 50 de metri de victima sa

La data de 28 ianuarie 2019, la ora 18.10, Poliția municipiului Suceava a primit o plângere din partea unei femei cu privire la faptul că vecina ei, Elena L. este bătută de către soțul ei.

Polițiștii deplasați la fața louclui au găsit-o pe apelantă, care a declarat că a primit un mesaj pe telefonul mobil de la vecina sa Elena L. (28 de ani), localnică, prin care aceasta îi solicita să apeleze la Poliție deoarece este agresată fizic de soțul ei, aflat în stare de ebrietate. Știind faptul că nu este prima dată când vecina ei este bătută de soț, femeia a sunat la Poliție.

Agenții au reușit să intre în contact cu Elena L., care a declarat că în seara zilei de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 18.00, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu soțul ei Petrică Luțu, a fost lovită și trasă de păr de către soțul ei, pe motivul geloziei acestuia. Deoarece agresorul nu a fost găsit la fața locului, polițiștii l-au sunat pe telefon și s-au convins să se întoarcă acasă.

În urma discuției purtate de Elena L. cu organele de poliție, tânăra a cerut să fie emis un ordin de protecție împotriva lui Petrică Luțu.

În urma rezultatului formularului de evaluare a riscului, polițiștii au stabilit că în acest caz se impune emiterea unui ordin de protecție împotriva agresorului, motiv pentru care a fost emis un ordin de protecție provizoriu împotriva acestuia, pe o perioada de cinci zile, începând cu data de 28 ianuarie 2019, ora 20.40, până la data de 2 februarie a.c., ora 20.40, precum și să păstreze o distanță minimă de 50 de metri față de victimă, locuință și locul de muncă.

Individul a fost dus la sediul Poliției, unde i s-a adus la cunoștință obligațiile prevăzute de ordinul de protecție, totodată fiindu-i înmânat un exemplar al acestuia.

Polițiștii au întocmit un proces verbal de constatare privind săvârşirea infracțiunii de „violenţă în familie”.

Adauga comentariu