Taximetriștii suceveni declară război clienților? Polițiștii au scos-o din biserică pe o femeie care nu a vrut să poarte mască de protecție într-un taxi

În această dimineață, în jurul orei 09.00, un taximetrist din municipiul Suceava a sunat la 112 și a anunțat faptul că o clientă pe care a dus-o la Biserica Sfântul Nicolare din curtea Spitalului Județean Suceava a refuzat să poarte masca de protecție pe timpul cursei.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care l-a identificat pe șofer. Cel din urmă a spus că a preluat clienta de pe strada Mărășești și a dus-o la biserica din curtea spitalului vechi. Conform bărbatului, clienta a refuzat să își pună masca de protecție pe parcursul cursei, deși șoferul i-a solicitat femeii în repetate rânduri să respecte normele de protecție sanitară.

Oamenii legii au identificat-o și pe femeia în cauză. Aceasta se afla în biserica menționată și nu purta mască de protecție nici când a dat nas în nas cu polițiștii. I.A. (48 de ani) a fost invitată în afara lăcașului de cult și a fost sancționată contravențional. Acesteia i s-a pus în vedere faptul că pe viitoar ar trebui să poarte masca de protecție.

Săptămâna trecută un taximetrist a fost nevoit să dea explicații polițiștilor suceveni după ce o clientă a sunat la Telefonul Verde. Aceasta l-a pârât pe șofer pentru că nu a purtat mască de protecție.

 

Adauga comentariu