„Țeparul cu o mie de fețe” a revenit în forță înșelând cu peste 50.000 de lei un sucevean, după ce s-a dat drept procuror DIICOT și avocat

Astăzi, Judecătoria Suceava l-a arestat preventiv pentru 30 de zile pe inculpatul Sorin Alin Verincianu (35 de ani), din municipiul Dorohoi, județul Botoșani, supranumit „Țeparul cu o mie de fețe” pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.

Individul este acuzat că, în cursul lunilor martie – iunie ale anului 2020, folosindu-se de calități mincinoase, respectiv procuror DIICOT Suceava și avocat, a determinat persoana vătămată, T.I.. să îi ofere anumite sume de bani care ar fi reprezentat contravaloarea serviciilor prestate prin folosirea calității de avocat, promițându-i că o va ajuta să câștige procesul civil în care era parte. Suma totală pe care T.I. i-a furnizat-o autorului în perioada martie — iunie 2020 ca urmare a folosirii calităților mincinoase de avocat/procuror și cu care a fost prejudiciată fiind de 56.450 de lei.

Cercetările sunt continuate de oamenii legii în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.

Precizăm că dispunerea punerii în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăţiei.

„Țeparul cu o mie de fețe” are aproape 10 condamnări pentru escrocherii

Sorin Alin Verincianu este acelaşi individ care în urmă cu mai mulţi ani a fost săltat de poliţişti în timp ce, susţinând că este preot, se pregătea să oficieze o slujbă de înmormântare.

Botoșăneanul a mai susținut că este angajat al Direcţiei de Sănătate Publică şi mergea în control pe la societăţi comerciale, biserici şi mănăstiri, neregulile constatate de falsul inspector sanitar fiind sancţionate cu sume cuprinse între 25 şi 100 de lei.

Prin 2008, se recomanda ziarist la Pro TV şi al publicaţiilor Monitorul de Suceava, şi a şantajat mai multe persoane publice, susţinţând că deţine imagini compromițătoare. I-a căzut în plasă printre alţii şi un fost parlamentar liberal din Botoşani, Liviu Cîmpanu, care a plătit 275 de lei rambursul DVD-ului trimis de către escroc printr-o firmă de curierat rapid. Pe DVD-ul cu pricina ar fi trebuit să fie aşa-zisele imagini compromitătoare, însă în realitate erau doar câteva melodii cu muzică românească.

Sorin Alin Verincianu şi-ar fi încercat norocul şi la măicuţele de la Voroneţ, Dragomirna şi Probota, sunându-le pe stareţe şi spunându-le aceeaşi placă: are imagini care dacă vor fi făcute publice le vor pune într-o lumină proastă.

Verincianu a fost prins în flagrant în ianuarie 2008, în centrul municipiului Suceava, după ce a luat de la stareţa Mănăstirii Dragomirna 375 de lei, dându-i în schimb CD-ul cu imaginile scandaloase cu care încercase să o şantajeze, însă stareţa anunţase totul la poliţie. Evident, CD-ul era gol.

Escrocul din Dorohoi a încercat să-i escrocheze, tot în 2008, şi pe directorii Spitalului Judeţene din Suceava şi Botoşani. Directorului spitalului botoşănean i-a spus că se numeşte Rosenberg, este corespondent Pro Tv şi are imagini cu el când înjură angajaţii şi că dacă nu plăteşte acele înregistrări ajung în presă.

La Spitalul Sf. Ioan cel Nou Suceava, i-a trimis un mesaj directoarei de atunci spunându-i că deţine înregistrări video cu bucătărese care fură mâncarea bolnavilor şi cu câţiva colegi medici care vorbesc foarte urât despre ea.

Sorin Alin Verincianu a mai fost condamnat la închisoare după ce i-a luat în jur de 1.250 de lei unui bărbat din Fălticeni, pe care l-a cunoscut la o biserică din localitate. I-a spus că este medic rezident, iar victima i-a mărturisit că are o fată care a intrat la Facultatea de la Medicină de la Iaşi. Verincianu s-a oferit să-i facă rost pentru fată de un instrument medical de care aceasta avea nevoie la cursuri şi să-i găsească şi o chirie mai bună la Iaşi.

În cele din urmă, fălticeneanul s-a prins că totul este o escrocherie, mai ales că a făcut verificări la Spitalul Judeţean Suceava şi a constatat că nu există nici un medic rezident cu numele cu care se recomanda Verincianu.

Adauga comentariu