Traficul de droguri din Suceava a fost pus pe chituci de polițiști, procurori și judecători, după ce magistrații l-au amendat penal pe un tânăr chiar de ziua sa de naștere, pentru 0,08 grame de canabis prăpădite într-o noptieră

Tribunalul Suceava l-a condamnat pe Cătălin Nicodim la pedeaspsa de 4.800 de lei amendă penală (120 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind stabilită la cuantumul de 40 lei) pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinere de droguri de risc pentru consum propriu”. Condamnarea în primă instanță a avut loc la data de 20 septembrie 2021, culmea, fix când inculpatul își sărbătorea ziua sa de naștere.

Decizia nu este defitinivă, aceasta putând fi contestată în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei.

Reporterii cotidianului Ziar de Suceava au solicitat Tribunalului Suceava rechizitorul privind dosarul în care inculpatul sus-menționat a fost condamnat.

Povestea celor 0,08 grame de canabis din noptieră

Se pare că totul a pornit de la un apel 112, din data de 16 septembrie 2018, când o persoană a anunțat Poliția despre faptul că a fost victima unei infracțiuni comise de către Cătălin Nicodim. Probabil atunci a fost o dispută între inculpat și partenera sa.

La data menționată, un echipaj de poliție s-a deplasat la adresa indicată în sesizare, respectiv la apartamentul în care locuia Cătălin Nicodim. Imediat după ce polițiștii au ajuns la apartamentul în cauză, în locuință și-a făcut apariția și reclamatul. Atunci, oamenii legii au cercetat locul faptei, ocazie cu care au găsit într-o noptieră din dormitorul apartamentului o punguță autosigilantă care conținea fragmente vegetale de culoare verde-oliv. Tânărul le-a spus polițiștilor că în respectiva țiplă se află o doză de „iarbă”, iar respectivul drog îi aparține. Polițiștii au confiscat plicul și l-au ambalat într-un plic de tip MAI, sigilat cu sigiliul autocolant „Poliția Română”.

Ulterior, la data de 14 noiembrie 2018, procurorul de caz a dispus efectuarea unei constatări tehnico-științifice de către specialiștii din cadrul BCCO Iași - Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, pentru a stabili natura substanțelor găsite la locuința lui Cătălin Nicodim.

În urma analizelor s-a stabilit că în punguța autosigilantă se afla cantitatea de 0,08 grame de canabis.

La audieri, inculpatul a recunoscut că cele 0,08 grame de canabis le avea pentru consum propriu.

În rechizitoriu se arată faptul că, pe timpul urmăririi penale, inculpatul a avut o comportare sinceră, recunoscând săvârșirea faptei. Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău a fost de părere că nu este necesară includerea inculpatului în circuitul de asistență a persoanelor consumatoare de droguri.

Adauga comentariu