Traseul procesiunii „Calea Sfinților”, când moaștele Sfântului Ioan cel Nou vor fi purtate pe străzile municipiului Suceava

Miercuri, 22 iunie 2022, începând cu ora 18:00, va avea loc procesiunea „Calea Sfinților”, în cadrul căreia moaștele Sfântului Ioan cel Nou vor fi purtate de clerici și monahi pe străzile orașului Suceava, potrivit tradiției, arată Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Procesiunea va avea loc pe următorul traseu:

Ieșirea din curtea Catedralei Arhiepiscopale cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou se va face pe Strada Ion Vodă Viteazu. Prima oprire din cadrul procesiunii va fi la Biserica „Învierea Domnului”. În continuare, procesiunea se va îndrepta spre Strada Ana Ipătescu, la Biserica Domnițelor fiind cea de-a doua oprire. Se va merge pe Strada Petru Rareș, cu oprire la Biserica „Sfântul Dumitru”, și se va continua pe Strada Curtea Domnească – Strada Vasile Alecsandri – Strada Mihai Eminescu, următoarea oprire fiind la Biserica „Sfântul Nicolae”. De aici se va pleca pe Strada Mărășești spre Biserica „Nașterea Domnului” (Catedrala), unde va fi cea de-a cincea oprire. În continuare, se va merge pe Bulevardul George Enescu și Strada Universității, o nouă oprire fiind prevăzută în intersecția Nordic. Următoarea oprire va avea loc în fața Universității „Ștefan cel Mare”. De aici se va pleca pe Bulevardul 1 Mai, apoi pe Strada Mihai Viteazu, până la Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, pentru o altă oprire. Traseul va continua pe Strada Trandafirilor, prin parcarea Hotelului Bucovina, până la Prefectura Suceava, unde va fi cea de-a zecea oprire, iar apoi se va coborî pe Strada Mitropoliei până la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”.

„Vă invităm să accesați site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților: www.arhiepiscopiasucevei.ro, unde vor fi postate informații utile despre evenimentele dedicate sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, desfășurate în intervalul 22-24 iunie (inclusiv eventualele modificări de program).

Evenimentele prilejuite de sărbătoarea hramului Catedralei Arhiepiscopale din Suceava – Aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou vor fi transmise LIVE pe portalul Doxologia Media, Bucovina TV, pe pagina oficială de Facebook și pe canalul de YouTube al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților”, a transmis Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Adauga comentariu