Trei hoți din Șcheia au fost reținuți după ce au dat o spargere la o baracă plină cu scule electrice

La data de 22 februarie 2021, în intervalul orar 00.00 – 02.00, hoții au furat mai multe scule electrice și mai mulți metri de cablu de cupru dintr-o baracă din municipiul Suceava, aparținând SC Treinstal Newtwork SRL. Polițiștii au continuat cercetările și au stabilit că principalii suspecți sunt Zobar – Alexandru Mazarache, Cătălin – Valter Mazarache și Dumitru - Andrei Vizitiu – Paicu.

Opt polițiști din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Investigații Criminale împreună cu trei polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Șcheia au desfășurat activități specifice pe raza comunei Șcheia, iar la data de 24 februarie a.c., aceștia i-au prins pe cei trei suspecți.

În baza mandatelor de aducere emise pe numele acestora, suspecții au fost duși la sediul Poliției Municipiului Suceava.

În urma probelor administrate, Zobar – Alexandru Mazarache, Cătălin – Valter Mazarache și Dumitru – Andrei Vizitiu - Paicu au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în arestul IPJ Suceava.

Astăzi, cei trei urmează să fie prezentanți instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Adauga comentariu