Trei persoane au ajuns la spital din cauza unui șofer care nu a dat prioritate

Ieri, în jurul orei 22.00. S.A. (62 de ani), din municipiul Suceava, conducea un autoturism marca Volkswagen dinspre comuna Mihăileni spre orașul Siret. În momentul în care a ajuns la intersecția dintre strada Dubovei și strada Alexandru cel Bun, acesta nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism marca BMW, care circula regulamentar, astfel s-au tamponat.

La volanul BMW-ului se afla F.H. (51 de ani).

În urma accidentului au fost rănite trei persoane, respectiv șoferul BMW-ului și doi pasageri din BMW. Toți trei au fost transportați la Spitalul din Siret pentru a primi îngriji medicale.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Celor doi li s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”.

 

Adauga comentariu