Trei persoane au încercat să împiedice un echipaj de poliție să încătușeze un șofer prins beat la volan

La data de 18 iulie 2021, la ora 03.20, polițiștii din Adâncata au oprit pentru control pe DN 29A, pe raza comunei Zvoriștea, un autoturism Volkswagen Golf, care a pătruns pe DN 29A de pe un drum lateral. La volanul mașinii se afla Gabriel Iavnic (27 de ani), din comuna Zvoriștea, iar pe scaunul din dreapta față se afla Irina Iavnic.

Agenții i-au cerut tânărului documentele personale şi ale autoturismului, ocazie cu care acesta a declarat că nu are asupra sa actele, dar că locuiește în casa în fața căreia a fost oprit și că poate merge să le aducă. Polițiștii i-au solicitat acestuia să îi însoțească la autospeciala de poliție pentru a face verificări în vederea stabilirii identității, moment în care Gabriel Iavnic a coborât din mașină și s-a îndreptat spre poarta locuinței în fața căreia se afla, a deschis-o și a pătruns în interior cu scopul de a se sustrage verificărilor. Folosind forța, polițiștii l-au imobilizat și împiedicat pe acesta să fugă mai departe în curte, moment în care a intervenit și Irina Iavnic, care a încercat să îi împiedice pe polițiști să dispună măsurile conform procedurilor. De aseemenea, alte două persoane din locuință au încercat să se opună reținerii lui Gabriel Iavnic.  

În aceste condiții, echipajul a solicitat sprijin prin stație celeilalte patrule aflate în serviciu care a sosit la fața locului în aproximativ două minute.

Cu sprijinul celei de-a doua patrule de poliție, Gabriel Iavnic a fost introdus în autospeciala de poliție, încătușat și dus la sediul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata.

În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că tânărul are permis de conducere. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „conducerea sub influența alcoolului”.

Totodată, persoanele care au încercat să îngreuneze activitatea polițiștilor urmează să fie amendate.

Adauga comentariu