Trei rromi din Mironu au fost reținuți de polițiști după ce au fost implicați într-o încăierare

Ieri, la ora 09:00, polițiștii de la Secţia 10 Poliţie Rurală Gura Humorului, sprijiniţi de o grupă SAS din cadrul IPJ Suceava, au pus în executare mandatele de aducere emise de Postul de Poliție Valea Moldovei pe numele suspecților Siminel Gheorghe Țucă (24 de ani), Ionuț Lucian Țucă (19 ani) și Iulian Plaiu (20 de ani), toți din satul Mironu, comuna Valea Moldovei.

Cei trei tineri de etnie rromă au fost găsiți la domiciliu și au fost aduși în fața organelor de poliție din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului pentru a fi audiați în calitate de suspecți privind săvârșirea infracțiunilor de „tulburarea liniștii și ordinii publice”, „încăierare” și „distrugere”.

Siminel Gheorghe Țucă, Ionuț Lucian Țucă și Iulian Plaiu au fost reținuți pentru 24 de ore fiind introduși în Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă Suceava. Astăzi, aceștia vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului în vederea analizării luării unei măsuri privative de libertate.

Cercetările sunt continuate de lucrătorii Postului de Poliție Valea Moldovei sub aspectul comiterii infracţiunilor de „tulburarea liniștii și ordinii publice”, „amenințare”, „încăierare” și „distrugere”.

 

Adauga comentariu