Trei șoferi, care au consumat cantități mari de băuturi alcoolice, au ajuns pe mâinile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Unul dintre ei s-a răsturnat cu mașina

În ultimele 24 de ore, polițiștii suceveni au descoperit trei bărbați care s-au urcat la volan după ce au consumat cantități considerabile de băuturi alcoolice. Unul dintre șoferii turmentați a ajuns pe mâinile oamenilor legii după ce s-a răsturnat cu mașina, altul pentru că circula sinuos, iar cel de-al treilea pentru că circula cu peste 100 km/h în localitate.

Ieri, 12 martie 2022, pe la ora 14.30, un echipaj de poliție din municipiul Suceava a oprit un autoturism care circula pe strada Zamca dinspre Lidl spre Hotel Zamca.

La volanul autoturismului a fost identificat Mihai Ghilea Mihai (37 de ani), din comuna Udești.

Oamenii legii l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la spital, unde a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

La data de 12 martie 2022, pe la ora 17.00, polițiștii din Câmpulung Moldovenesc au tras pe dreapta un autoturism care circula pe DN 17 Pojorâta. La volanul mașinii se afla Alexandru Tauciuc din Câmpulung Moldovenesc. Acesta a fost oprit deoarece circula cu viteza de 112 km/h în localitate. În primă fază acesta nu s-a conformat semnalelor regulamentare de oprire. După ce acesta a fost oprit în trafic a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul acestuia a fost de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Individul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

La data de 13 martie 2022, ora 01.30, polițiștii din Rădăuți au fost anunțați despre faptul că a avut loc un accident rutier soldat cu victime pe raza comunei Dornești.

Lucian Ilie Martiniuc conducea un autoturism marca BMW pe drumul comunal neclasificat de pe raza comunei Dornești, dinspre Dornești spre Satu Mare. La un moment dat a acroșat cu partea dreaptă a autoturismului un podeț ce face accesul în curtea unui imobil peste șanțul existent pe partea dreaptă a drumului, în sensul său de mers. În urma impactului mașina s-a răsturnat.

După producerea evenimentului rutier șoferul a fost consultat de echipajul medical ajuns la fața locului, dar a refuzat să fie transportat la spital.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul șoferului a fost de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Inițial Martiniuc a refuzat să fie transportat la o unitatea spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale, întrucât a motivat că a suferit leziuni ușoare. Ulterior individul a fost de acord cu recoltarea probelor de sânge.

Polițiștii au constatat faptul că individul avea permisul de conducere suspendat ca urmare a săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe” la data de 24 septembrie 2021, săvârșită pe raza județului Bistrița-Năsăud.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în arestul IPJ Suceava.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

 

Adauga comentariu