Trei șoferi surprinși circulând cu peste 130 km/h în localitate au rămas pietoni pentru 120 de zile

Ieri, în intervalul orar 14.00 - 21.00, polițiștii suceveni au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea nerespectării regimului legal de viteză și a depășirilor neregulamentare de către participanții la traficul rutier. De asemenea, de această acțiune au fost vizați și șoferii care se urcă la volan după ce au consumat băuturi alcoolice sau alte substanțe.

Polițiștii au acționat în filtre fixe cu efective mărite cât și prin oprirea din mișcare a autovehiculelor care circulau din sens opus pe principalele artere de circulație, dar și pe străzile secundare, punându-i în pericol pe ceilalți participanți la trafic.

Cu această ocazie au fost aplicate 60 de sancțiuni contravenționale: una pentru lipsă RCA, 37 pentru viteză neregulamentară, 13 pentru centură, una pentru depășire neregulamentară și opt pentru alte abateri.

Valoarea totală a contravențiilor a fost de circa 21.000 de lei.

De asemenea, tot ieri, a fost reținut un certificat de înmatriculare pentru lipsă ITP și RCA, a fost reținut un set de plăcuțe și trei permise de conducere.

Ieri, polițiștii au surprins un bărbat din Dornești care conducea un BMW cu viteza de 139 km/h în localitate, unul din municipiul Piatra Neamț care conducea un Daewoo cu viteza de 136 km/h în localitate și un bărbat din Vicovu de Jos care conducea un BMW cu viteza de 131 km/h în localitate.

Celor trei le-a fost suspendat permisul de conducere pentru 120 de zile.

Adauga comentariu