Trenurile private încep să apară în Suceava. Operarea rutei Suceava - Iași va fi inaugurată săptămâna viitoare, iar biletele vor fi mai ieftine decât cele ale CFR Călători

Regio Călători va începe din 12 decembrie operarea rutei Suceava – Iași, cu o pereche de trenuri ce va fi prima a unui operator privat în județul Suceava.

Trenul va pleca de la Iași spre Suceava dimineață, la 8.37, fiind programat să ajungă la Suceava la 10.33, deci în mai puțin de două ore. La 11.48 trenul Regio Călători va pleca de la Suceava spre Iași, cu sosire la ora 13.40, potrivit monitorulsv.ro.

Biletul pentru trenul care va circula în regim Regio va fi de 18 lei, aproximativ jumătate față de cât costă un bilet la un tren InterRegio pe același traseu al CFR Călători.

Regio Călători are mai multe rute în Moldova. Compania operează cu automotoare de capacitate medie, cu mers cadențat. Exemple de rute operate deja de ani buni de Regio Călători sunt Iași-Dorohoi, Iași-Vaslui sau Iași-Roman. Ruta Iași-Suceava pare a fi mai degrabă un test, în prima fază, pentru compania privată.

sursa material: clubferoviar.ro

Adauga comentariu