„Turcii”, care tot rămâneau fără combustibil pe șoselele din Suceava și încercau să-i țepuiească pe cetățeni, au fost prinși de polițiști

La data de 18 februarie 2019, pe la ora 13.00, Poliția orașului Siret a primit o plângere din partea lui Vasile T. (49 de ani), domiciliat în comuna Mușenița, care a reclamat faptul că în timp ce se afla pe raza cartierului Mănăstioara din orașul Siret, a fost abordat de doi indivizi necunoscuți, care  s-au  recomandat a fi cetățeni turci și i-au spus că au rămas fără motorină la mașină. Aceștia i-au oferit un ghiul din metal de culoare galbenă despre care i-au spus că valorează suma de 600 de euro pe care i-au spus că îl vând  pentru a face rost de bani pentru a alimenta cu combustibil autoturismul lor.

Totodată, aceștia i-au cerut lui Vasile T. să le arate o bancnotă românească ocazie cu care a scos din portmoneu o bancnotă de 100 de lei în schimbul căreia „turcii” i-au dat inelul despre care susțineau că valorează 600 de euro după care au plecat cu un autoturism Volkswagen Passat de culoare gri înmatriculat în Bulgaria.

În timpul investigațiilor desfășurate de polițiști, pe strada Ștefan Petriceicu Vodă a fost găsit mașina „turcilor” la volanul căreia se afla Alberto Păun (21 de ani), domiciliat în municipiul București, iar pe scaunul din dreapta al autoturismului se afla Ioan Dumitru (47 de ani), din comuna Movilița, județul Ialomița. 

Aceștia au fost duși la sediul Poliției orașului Siret, unde au fost recunoscuți de către reclamant ca fiind indivizii care anterior i-au vândut ghiulul în schimbul sumei de 100 de lei și despre care susțineau că valorează circa 600 de euro.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „înșelăciune”.

Adauga comentariu