Turneu de mulțumire pentru sprijinul acordat refugiaților ucraineni, organizat de un ONG din Ucraina. Prima oprire a fost la Suceava

Ukrainian Dream, un ONG din Kiev, a început un turneu de mulțumire prin România pentru a mulțumi cetățenilor români pentru tot ajutorul oferit refugiaților ucraineni de la începerea războiului și până în prezent. Primul oraș în care s-au oprit a fost Suceava. Evenimentul s-a desfășurat pe esplanada Casei de Cultură a Sucevei.

Organizatorii au împărțit pâine tradițională celor prezenți. În acest timp, copiii români și cei ucraineni și-au unit forțele pentru a întări granițele Ucrainei cu pietre.

„Primul scop este de mulțumire sucevenilor pentru modul în care au primit refugiații din Ucraina, iar al doilea este cel legat de pace și de păstrare a speranței”, a spus Alina Derla, reprezentant al Primăriei Suceava.

„Pe 24 februarie trebuia să fie finala unui concurs dedicat tinerilor și copiilor, dar în loc de concurs am avut parte de rachete, iar propaganda rusă i-a prezentat pe copii drept animale naziste. Noi vrem să demonstrăm contrariul și să arătăm potențialul copiilor din Ucraina”, a spus Natalia, organizator al ONG-ului Ukrainian Dream, pentru monitorulsv.ro

Următoarea oprire a echipei Ukrainian Dream va fi în Iași, pe urmă în Timișoara, iar mai apoi vor merge în Italia, Spania, Portugalia și Letonia. 

Adauga comentariu