Un adolescent de 14 ani, bătut cu bestialitate de trei tineri, a fost lăsat în șanț de către polițiștul ajuns la fața locului

Luni, 11 martie 2019, tatăl unui adolescent a venit din Anglia, de unde lucra, după ce a auzit că fiul său a fost bătut cu bestialitate, ulterior fiind internat în spital.

Sâmbătă, în jurul orei 22.00, David, un tânăr în vârstă de 14 ani, din comuna Zvoriștea, se afla într-un bar din localitatea de domiciliu împreună cu o verișoară de a sa. La un moment dat, câțiva tineri au început să se dea la verișoara lui David, motiv pentru care tânărul de 14 ani le-a spus indivizilor să o lase în pace și că vor să plece acasă. Tinerii, care au pus ochii pe fată, s-au enervat văzând că un copil de 14 ani le îngreunează planul.

După ce David și verișoara lui au ieșit din respectivul bar, cunoscut sub denumirea de „Bomba”, tinerii nervoși, trei la număr, au pornit îl căutarea lui David, dotându-se cu pari și cu pumnale. În momentul în care scandalagii au dat de David, l-au bătut. Așa s-au răzbunat cei trei pe adolescentul care a îndrăznit să le spună să îi lase verișoara în pace.

La fața locului ar fi ajuns și un echipaj al poliției din zonă. Din cele spune de David și de tatăl său, echipajul era format dintr-un polițist, care s-ar fi uitat la băiat să vadă ce răni are și i-ar fi spus că nu e foarte tare lovit. Pe urmă polițistul ar fi plecat, lăsându-l pe adolescent să aștepte salvarea.

Polițistul, care l-a lăsat pe David să aștepte ambulanța noaptea, la marginea drumului, bătut fiind, a spus ulterior că el a plecat în căutarea agresorilor.

După ce polițistul a plecat de la fața locului, cei trei tineri agresori s-ar fi întors la locul unde și-au descărcat nervii pe David și l-au mai bătut o dată.

Doi dintre cei trei agresori îl țineau pe David, iar cel de-al treilea, Bogdan Țanța (22 de ani), îi dădea pumni în față adolescentului. La spital, medicii au spus că adolescentul în vârstă de 14 ani sigur nu a fost lovit doar cu pumnul în zona feței, deoarece leziunile rezultate ar fi practic imposibil de obținut din cauza pumnilor goi. Așadar, în timp ce David era ținut de doi tineri, Bogdan Țanța i-a dat nenumărați pumni în față, având un pumnal.

Cadrele medicale ajunse la fața locului au menționat că normal ar fi fost ca polițistul ajuns la fața locului să rămână până la sosirea ambulanței. Atât echipajul ambulanței cât și David au spus că dacă polițistul ar fi stat cu adolescentul până la sosirea ambulanței, acesta nu ar fi fost bătut și a doua oară.

Tatăl adolescentului ne-a spus că vecinii din comună l-au văzut pe polițist și pe Bogdan Țanța la aceeași masă iar la un moment dat, polițistul l-ar fi bătut pe umăr pe agresor lăudându-l că ar fi făcut o treabă bună cu David.

Polițiștii au filmările în care tinerii sunt observați cum s-au pregătit de bătaie, cu pari și pumnale.

Părinții lui David speră ca oamenii legii să facă dreptate în acest caz.

Adauga comentariu