Un adolescent de 16 ani s-a ales cu dosar penal după ce a provocat un accident rutier în municipiul Suceava. Tânărul nu a dat prioritate într-o intersecție

Ieri dimineață, în jurul orei 07.00, pe strada Grigore Antipa din municipiul Suceava a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Unul dintre șoferi a sunat la 112 și a anunțat faptul că a fost implicat într-un accident rutier provocat de un șofer care nu are permis de conducere și se află sub influența alcoolului.

Vlăduț P. (16 ani), din municipiul Suceava, conducea un autoturism marca Volkswagen Golf. Când a ajuns la intersecția cu strada Iacob Zadik, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism marca Skoda, care circula regulamentar. La volanul autoturismului marca Skoda se afla C.G. (32 de ani), localnic. Astfel, cele două mașini au intrat în coliziune.

În urma evenimentului autoturismele au fost avariate.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. 

În urma verificărilor polițiștii au constatat faptul că minorul nu avea permis de conducere.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

 

           

 

Adauga comentariu