Un adolescent în vârstă de 16 ani, care trebuia să mai stea izolat la domiciliu șase zile, a fost amendat cu 2.500 de lei pentru că a plecat din locuință

Ieri, 1 noiembrie 2020, autoritățile au verificat mai multe persoane izolate la domiciliu, din județul Suceava, pentru a observa dacă respectă măsurile impuse. 

Pe la ora 09.30, un echipaj de poliție s-a deplasat la domiciliul unei femei de 37 de ani din satul Păiseni, comuna Cornu Luncii. Femeia nu a fost găsită la domiciliu, deși știa că are obligația de a nu părăsit locuința timp de 14 zile. Oamenii legii au dat femeii o amendă în valoare de 1.000 de lei.

În aceeași zi, pe la ora 13.30, polițiștii din Vama s-au deplasat la domiciliul unei familii din satul Moldovița, comuna Moldovița, pentru a verifica dacă aceștia respectă izolarea. Cu această ocazie s-a constatat faptul că un minor de 16 ani nu se afla la domiciliu.

La data de 24 octombrie 2020, minorul și tatăl său s-au întors în țară din străinătate. Aceștia au fost informați cu privire la faptul că trebuie să stea izolați la domiciliu până la data de 6 noiembrie 2020. În aceeași perioadă, toate persoanele din respectiva locuință trebuiau să stea izolate la domiciliu.

Polițiștii i-au dat minorului o amendă în valoare de 2.500 de lei.

 

Adauga comentariu