Un afacerist sucevean a fost reținut de polițiști după ce a înșelat trei firme cu suma de peste 330.000 de lei

Ieri, polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Suceava au pus în executare trei mandate de percheziție în dosarul penal înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „înșelăciune” și „delapidare”.

Vizat de anchetă este Florin Grădinariu (32 de ani). În perioada 2017 – 2019, bărbatul, în calitate de reprezentant al SC Dinamic Fire Protection SRL și GF PSI Consulting SRL, a indus în eroare trei firme prin emiterea unor instrumente de plată bancare, având reprezentarea asupra lipsei de disponibil din cont, în scopul achitării aparente a unor achiziții de produse, creând un prejudiciu total în valoare de circa 332.000 de lei.

De asemenea, în perioada lunii ianuarie 2019, și-a însușit în interes personal suma de 113.000 lei din contul societății pe care o administrează.

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare făcute în acest caz au fost găsite și ridicate înscrisuri și documente cu valoare probatorie.

După audierea suspectului, s-a luat măsura reținerii acestuia pe o durată de 24 de ore.

Cercetările sunt continuate de polițiștii suceveni sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava pentru probarea întregii activități infracționale.

Adauga comentariu