Un angajat al unei brutării din Dorna Arini a spart sediul societății și a furat încasările

La data de 14 iulie 2019, pe la ora 06.00, Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost anunțată prin 112 de către Rodica Ț. despre faptul că, în noaptea de 13 spre 14 iulie a.c,. a avut loc o spargere la o brutărie din comuna Dorna Arini, de unde s-au furat bani.

În urma cercetărilor făcute de polițiști s-a stabilit că brutăria din comuna Dorna Arini aparţine de SC Brutărie SRL Dorna Arini, unde sunt şi birourile societăţii. În noaptea de 13 spre 14 iulie 2019 de serviciu la unitate a fost Liviu C. care este fochist. În dimineața zilei de 14 iulie a.c., la ora 05.00, la începutul schimbului I, bărbatul a observat că geamurile de la cele două birouri ale societăţii erau forţate şi din interior lipsea suma de 5.600 de lei.

În aceste condiţii, agenții au stabilit un cerc suspecţi, iar în urma activităţilor desfăşurate şi a administrării probatoriului, a fost depistat autorul furtului în persoana lui Daniel Florea (20 de ani), din comuna Şaru Dornei, angajat al societăţii prejudiciate. Autorul a recunoscut comiterea faptei, fiind totodată recuperată suma de 4.020 de lei.

Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar în urma discuţiilor cu procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, s-a stabilit ca la data de 15 iulie 2019, faţă de Daniel Florea să fie propusă luarea măsurii controlului judiciar.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de „furt calificat”, prejudiciul fiind de 5.600 de lei.

Adauga comentariu