Un autoturism, în care se aflau doi bărbați, s-a răsturnat în afara drumului pe raza localității Sucevița. Un bărbat a murit, iar celălalt este în stare gravă

Aseară, în jurul orei 01.00, a fost anunțat faptul că un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului pe raza localității Sucevița.

Bărbatul în vârstă de 47 de ani, din comuna Marginea, care se afla la volanul autoturismului marca BMW, a pierdut controlul mașinii într-o curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens, a părăsit carosabilul prin partea stângă, a acroșat un copac pe care l-a scos din rădăcini, după care s-a răsturnat în albia.

La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare, două ambulanțe SMURD (B2 și TIM) cu sprijinul a două echipaje SAJ.

În urma evenimentului au rezultat două victime, respectiv doi bărbați încarcerați. După extragerea acestora, au fost predate către echipajele de prim ajutor în stare de inconștiență.

La Spitalul Județean Suceava a ajuns un bărbat în vârstă de 47 de ani, în stare gravă, comatos, intubat, cu traumatism cranio-cerebral, fracturi costale multiple bilateral, contuzii pulmonare, traumatism abdominal, fracturi la nivelul coloanei. Acesta a fost internat în secția de Chirurghie cu supraveghere în ATI. 

Șoferul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest. Acestuia i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Adauga comentariu