Un bărbat a ajuns în Arestul IPJ Suceava după ce a încălcat ordinul de protecție

La data de 20 noiembrie 2021, la ora 10.20, polițiștii au fost anunțați prin 112 de către Georgeta P., din comuna Marginea, despre faptul că tatăl a intrat peste ei în casă încălcând ordinul de protecție.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că Gheorghe P. (47 de ani), locuiește în comuna Marginea, împreună cu soția sa, Laura P. (36 de ani), precum și cu cei trei copii minori ai lor.

La data de 19 noiembrie a.c., Laura P. s-a deplasat la sediul Secției nr. 3 Poliție Rurală Marginea, unde a formulat plângere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „amenințarea” față de soțul ei, Gheorghe P., deoarece la data de 18 noiembrie 2021, în jurul orei 21.00, în timp ce se afla la domiciliul din localitatea Marginea, a fost amenințată cu bătaia de către soțul ei, astfel fiindu-i creată o stare de temere. Tot cu această ocazie, femeia a solicitat emiterea unui ordin de protecție provizoriu față de bărbat.

Polițiștii au întocmit formularul de risc, iar întrucât se impunea, s-a dispus emiterea unui ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de cinci zile.

Cu această ocazie, lui Gheorghe P. i-au fost stabilite mai multe obligații, printre care părăsirea locuinței comune și păstrarea unei distanțe minime de 200 de metri față de locuință și față de soția sa, astfel fiind evacuat din locuința comună.

La data de 20 noiembrie 2021, la ora 10.20, aflându-se din nou sub influența băuturilor alcoolice, Gheorghe P. s-a deplasat la locuința sa din comuna Marginea, loc în care se afla soția sa împreună cu doi dintre copiii săi minori. Bărbatul a pătruns în interiorul locuinței intenționând să o lovească pe soția sa și distrugând mai multe bunuri.

Laura P. a formulat plângere penală față de soțul ei pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea măsurilor impuse prin ordinul de protecție, distrugerea și violență în familie.

Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore pe bărbat pentru săvârșirea infracțiunilor de „încălcarea măsurilor impuse prin ordinul de protecție”, „distrugerea” și „violență în familie”. Acesta a fost introdus în Arestul IPJ Suceava.

Adauga comentariu