Un bărbat a ajuns la „nebuni” după ce și-a bătut fiica și un vecin, care a încercat să-l oprească

La data de 13 martie 2021, la ora 17.42, Secția 13 de Poliție Rurală Bălcăuți a fost anunțată prin 112 de către Carmen P. (50 de ani), din comuna Grămești, despre faptul că fiica sa este agresată de soțul ei, Constantin P., de 60 ani, din aceeași localitate.     

În urma cercetărilor făcute de polițiști s-a stabilit că, la data de 13 martie a.c., în jurul orei 17.40, Constantin P. a venit acasă sub influența băuturilor alcoolice și a început să facă scandal, adresându-i soției sale amenințări cu acte de violență, iar la un moment dat a tras-o de păr pe fiica sa Valentina P. (15 ani) și a lovit-o.

Ulterior, Haralambie D. (40 de ani), din comuna Grămești, care se deplasa pe drumul din fața locuinței, a încercat să aplaneze conflictul, moment în care a fost lovit de către Constantin P. cu capul în zona feței.         

Carmen P. a apelat la 112 pentru a reclama cele întâmplate. Totodată, aceasta a solicitat eliberarea uni ordin de protecție provizoriu.

S-a întocmit formularul de evaluare a riscului, ocazie cu care s-a stabilit că există risc iminent ca viața și integritatea fizică a victimelor Valentina P. și Carmen P. sunt puse în pericol, motiv pentru care s-a emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de cinci zile.

În baza ordinului de protecție provizoriu, lui Constantin P. i s-a stabilit să respecte următoarele măsuri de protecție: să părăsească temporar locuința din comuna Gramești, să păstreze o distanță minimă de 100 de metri fața de victime, precum și față de locuința din Gramești.

Bărbatul a fost internat la Spitalul de Boli Cronice Siret întrucât acesta nu coopera cu polițiștii și prezenta tulburări de comportament.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de „violență în familie” și „lovirea sau alte violențe”.

Adauga comentariu