Un bărbat, care a consumat băuturi alcoolice și s-a răsturnat cu ATV-ul, a fost introdus în Arestul IPJ Suceava după ce a fost externat din spital

La data de 23 martie 2022, pe la ora 17.30, Dorel T. (60 de ani), din comuna Șaru Dornei, se deplasa cu un ATV pe DC Sfâcani, pe raza satului Neagra Șarului, dinspre DJ 174 F spre DC Sfâcani. Când a ajuns într-o curbă ușoară la stânga, acesta s-a dezechilibrat și a căzut de pe ATV.

După ce a căzut, bărbatul s-a rănit ușor.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spitalul din Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului” și „vătămarea corporală din culpă”.

În perioada 23 martie - 28 martie, bărbatul a fost internat la Spitalul Județean Suceava.

La data de 31 martie 2022, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore. Acesta a fost depus în Arestul IPJ Suceava.

Adauga comentariu