Duminică, 7 noiembrie 2021, în jurul orei 19.30, Vasile C. (47 de ani) din Frătăuții Vechi a sesizat serviciului 112 faptul că a avut un scandal în familie.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție. Se pare că la data respectivă, pe la ora 17.00, la domiciliul apelantului a venit un prieten de-al său. Atunci bărbatul ar fi consumat circa 50 grame de țuică. Pe urmă, în jurul orei 18.00, cei doi s-au dus la domiciliul părinților apelantului cu un autoturism pe care îl conducea prietenul lui Vasile C..
Vasile C. deține o armă neletală pentru care are permis valabil, iar bărbatul o ține în mașină.
La domiciliul părinților apelantului se afla tatăl acestuia și fratele său. Când Vasile C. a intrat în casă a fost abordat de către fratele său. Cel din urmă ar fi încercat să îl lovească pe apelant. Imediat, cel din urmă a mers la mașină și a luat pistolul. În timpul deplasării spre autoturism, din spate bărbatul era urmărit de fratele său. Când Vasile C. a pus mâna pe pistol, a tras un foc în aer, după care a plecat împreună cu prietenul său. Bărbatul a susținut că a tras cu arma pentru a se autoapăra.
În momentul în care a fost folosită arma, Vasile C. se afla în drumul public din fața imobilului, iar fratele său se afla în curtea imobilului.
Pistolarul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost amendat pentru că a folosit pistolul.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „uzul de armă fără drept”.
Arma a fost ridicată din custodia lui Vasile C., împreună cu avizul de port armă, fiind înaintate Serviciului Arme din cadrul IPJ Suceava, cu propunerea de retragere a avizului de port armă.
Adauga comentariu