Un bărbat, care voia să ia lemne de foc dintr-o pădure, a fost condamnat la doi ani și opt luni de închisoare. Individul i-a spart parbrizul unui pădurar cu o cârjă

Judecătoria Gura Humorului l-a condamnat pe Adrian Doru Bulexa la doi ani și opt luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. 

La această pedeapsă s-au adunat și cei doi ani și patru luni de închisoare cu suspendare pentru alte infracțiuni cum ar fi: conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, distrugere și uciderea unui animal cu intenţie, fără drept.

Inculpatul trebuie să plătească victimei suma de 300 de lei reprezentând prejudiciu material.

Decizia nu este definitivă. Față de aceasta inculpatul a făcut apel în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 9 iunie 2017, un pădurar din comuna Mănăstirea Humorului s-a deplasat cu autoturismul personal pe un drum forestier, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu. La un moment dat, acesta a observat doi indivizi, respectiv pe Adrian Doru Bulexa și Vasile Cristian Vîjîilă, intrând cu căruța pe drumul forestier. Pădurarul i-a întrebat pe bărbați unde merg, iar aceștia i-au spus că merg în pădure pentru a lua lemne pentru foc. Pădurarul le-a atras atenția bărbaților cu privire la faptul că accesul este interzis. Atunci indivizii au început să îl amenințe și să îl înjure.

Pădurarul a solicitat intervenția unui echipaj de jandarmi.

La fața locului s-au deplasat doi jandarmi care i-au legitimat pe indivizi și i-au amendat pe scandalagii.

După ce și-au primit amenzile indivizii s-au urcat în căruță și au plecat spre drumul principal, iar pădurarul s-a urcat în mașină.

Când mașina pădurarului a ajuns în dreptul căruței, Bulexa a ridicat cârja pe care o folosea pentru deplasare și a lovit parbrizul autoturismului, spărgându-l. Cei doi scandalagii au fugit pe drumul principal, iar pădurarul a cerut din nou sprijinul jandarmilor, care au constatat stricăciunile.

Pădurarul și-a reparat mașina și a plătit suma de 300 de lei.

Adauga comentariu