Un bărbat de 62 de ani, supărat că și-a pierdut telefonul, a furat 200 de lei din portofelul surorii sale și a și bătut-o

Aseară, pe la ora 23.00, o femeie în vârstă de 62 de ani, din orașul Gura Humorului, a sunat la 112 și a anunțat faptul că fratele său, în vârstă de 62 de ani, a bătut-o.

În seara respectivă, în jurul orei 20.00, femeia și fratele ei se aflau la domiciliul mamei lor din comuna Stroiești. La un moment dat, s-a iscat un scandal pe motiv că bărbatul nu își mai găsea telefonul. Acesta o bănuia pe sora sa că i-ar fi furat telefonul.

În aceste circumstanțe, individul și-a lovit sora în zona spatelui, i-a furat din portofel 200 de lei și a plecat de acasă.

Victima nu a suferit răni care să necesite intervenția unui echipaj medical la fața locului.

Conform victimei și mamei sale, agresorul devine violent doar după ce consumă băuturi alcoolice.

Polițiștii au completat un formular de risc pentru emiterea unui ordin de protecție provizoriu și au considerat că nu există un risc iminent la adresa persoanei vătămate.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „violență în familie” și „furt între rude”. 

 

Adauga comentariu