Un bărbat din comuna Capu Câmpului a găsit doi tineri de etnie rromă ascunși sub patul din locuința sa. Indivizii sunt din satul Mironu

Ieri, în jurul orei 15.00, un bărbat din comuna Capu Câmpului a anunțat Poliția cu privire la faptul că în locuința sa se află niște persoane necunoscute.

La fața locului a ajuns un echipaj de poliție. Oamenii legii, împreună cu apelantul au intrat în locuință și au găsit doi tineri de etnie rromă ascunși sub un pat din camera folosită drept sufragerie. În casă lucrurile erau răvășite, dar niciun bun nu a fost furat.

Cei doi rromi sunt Ilie Gheorghe Drăghici (18 ani) și Gavril Petrică Troia (16 ani), ambii din satul Mironu, comuna Valea Moldovei. Aceștia au fost duși la sediul Poliției pentru a continua cercetările.

S-a constatat faptul că cei doi au intrat în locuință pe ușa de acces care era descuiată și cu cheile în exterior.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „tentativă la infracțiunea de furt”.

Adauga comentariu