Un bărbat din Mălini i-a tăiat gâtul soției sale

Astăzi, în jurul orei 12.00, un incident extrem de grav s-a produs pe raza comunei Mălini. Un bărbat în vârstă de 61 de ani și-a înjunghiat soția (54 de ani) în zona gâtului, în urma unui conflict spontan.

Cei doi soți locuiau separat. Femeia a mers la locuința soțului, între cei doi izbucnind un scandal monstru. Cu această ocazie, bărbatul a pus mâna pe un cuțit și și-a înjunghiat consoarta.

Victima a fost preluată de o ambulanță și transportată de urgență la Spitalul Județean Suceava, starea sa de sănătate fiind una gravă.

Agresorul a ajuns în custodia polițiștilor, urmând cel mai probabil să fie reținut pentru violență în familie.

Adauga comentariu