Un bărbat din Zamostea a întreținut relații sexuale cu fiica sa minoră până când a lăsat-o însărcinată

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți au dispus reținerea pentru 24 de ore a suspectului V.S. (62 de ani), din comuna Zamostea, acesta fiind introdus în Arestul IPJ Suceava.

La data de 12 martie 2019, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți a dispus punerea în mișcare acțiunea penală față de V.S. pentru săvârşirea infracțiunii de „act sexual cu un minor”.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada iulie – august 2016, V.S., la diferite intervale de timp, a întreținut, în mod repetat, raporturi sexuale cu fiica sa biologică, aflată în îngrijirea sa, pe când aceasta avea 14 ani, relații în urma cărora, la data de 15 aprilie 2017, fata a născut-o la domiciliu un copil.

Față de inculpatul V.S. s-a propus de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile. Judecătoria Rădăuți a admis solicitarea și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 zile a inculpatului, începând cu data de 13 martie 2019 şi până la data de 11 aprilie 2019.

Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, inculpatul beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

A intrat cu forța în casa fostei concubine, a bătut-o, după care i-a dat foc la grajd

În noapte de 18 spre 19 noiembrie 2018, la ora 00.29, T.C., din comuna Zamostea, a anunțat prin 112 faptul că V.S. (62 de ani), a pătruns cu forța în locuința mamei sale, D.C. (49 de ani), ambii din aceeași localitate. Bărbatul a lovit-o pe femeia de 49 de ani, deși era obligat prin instituirea unui ordin de protecție să păstreze o distanță de 300 de metri de locuința acesteia, iar apoi a incendiat un grajd din curtea gospodăriei.

Din cercetările făcute de polițiști a rezultat că, în perioada 2007 – octombrie 2018, D.C. a trăit în concubinaj cu V.S.. La data de 8 noiembrie 2018, Tribunalului Suceava a dispus printre altele, evacuarea acestuia din locuința femeii situată în comuna Zamostea și l-a obligat să păstreze o distanță minimă de 300 de metri față de B.C., fiica D.C., și de copilul acesteia, pe o perioadă de șase luni de la pronunțarea hotărârii.

În noaptea de 18 spre 19 noiembrie 2018, în jurul orei 00.10, contrar celor dispuse de către instanțele de judecată, cu scopul de a se răzbuna, V.S. a pătruns în curtea D.C. și apoi în locuința acesteai, unde se afla fosta sa concubină, ocazie cu care a lovit-o. Apoi, individul a mers la un grajd, unde, cu o țigară a dat foc la imobilul plin cu furaje. Clădirea cu o suprafață de circa 40 mp a fost distrusă în totalitate.

Incendiul a fost localizat și stins de către pompierii militari de la Garda de Pompieri Siret și cei  civili din cadrul Primăriei comunei Zamostea, cauza probabilă a izbucnirii incendiului fiind „folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, valoarea totală a pagubelor fiind de circa 5.000 de lei.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor de „violare de domiciliu”, „violență în familie”, „distrugere din culpă” și „nerespectarea ordinului de protecție”.

A încercat să-și pună capăt zilelor de frica închisorii

Polițiștii din Bălcăuți, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, au continuat cercetările în cazul unui scandal produs pe raza comunei Zamostea. Astfel, la data de 20 noiembrie 2018, la ora 15.30, un echipaj s-a deplasat în satul Badragi, comuna Zamostea, pentru a-l căuta pe V.S., localnic și a-l duce la sediul secției unde urma să fie audiat în calitate de suspect în dosarul penal în care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „violență în familie”, „violare de domiciliu”, „ distrugere”, și „nerespectarea ordinului de protecție”.

Polițiștii au stabilit că suspectul se afla la locuința soției sale, V.S., de care este despărțit. În curtea gospodăriei a fost găsit I.U. care locuiește fără forme legale în casa respectivă fiind într-o relație de concubinaj cu una din fetele lui V.S.. Acesta le-a spus agenților că V.S. se află în locuință și că îi așteaptă.

Oamenii legii au pătruns în imobil împreună cu I.U.. Cu această ocazie, în prima cameră din partea stângă a holului casei, pe patul de lângă cuptor a fost găsit V.S., inconștient și cu o plagă tăiată la nivelul gâtului. Imediat a fost solicitată intervenția unui echipaj al ambulanței și în același timp, polițiștii i-au acordat primul ajutor. Bărbatul a fost preluat de ambulanță și transportat la Spitalul Județean Suceava, unde a fost stabilizat și diagnosticat cu plagă tăiată la nivelul gâtului.

La fața locului s-a deplasat procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți și un echipaj din cadrul Poliției Siret. Sub coordonarea procurorului a fost făcută cercetarea locului faptei și organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Din declarațiile lui I.U. și ale fiicei sale minore D.U. a rezultat că ei se aflau în cameră cu V.S. la sosirea poliției și l-au văzut pe acesta cum a luat de pe masă un cuțit spunând că îl va pune în alt loc. După ce din cameră a ieșit I.U. pentru a vorbi cu polițiștii, V.S. i-a cerut și fetei să părăsească camera, aceasta plecând în camera bunicii.

Discuțiile au durat circa un minut, V.S. fiind găsit cu o tăietură la nivelul gâtului. În timpul cercetării la fața locului a fost găsit pe cuptorul din cameră cuțitul despre care martorii au declarat că a fost luat de pe masă de S. și care avea urme de sânge pe lamă.

Din verificările polițiștilor a reieșit că V.S. a încercat să se sinucidă. În acest caz sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.  

Adauga comentariu