Un bărbat a fost amendat cu 2.000 de lei după ce a sunat la 112 și a anunțat faptul că un nepot l-a amenințat că îl va omorî cu drujba

Ieri, la ora 13.13, polițiștii din Mălini au fost anunțați prin 112 de către Dumitru I. (44 de ani), din comuna Horodniceni, despre faptul că pe raza localității de domiciliu are loc un scandal și a fost amenințat.

În urma cercetărilor făcute de agenți a reieșit că, în cursul zilei de 17 aprilie a.c., la ora 12.00, Petru Ș. (36 de ani), din comuna Baia, a venit la domiciliul mamei sale de pe raza comunei Horodniceni.

În jurul orei 13.00, la fața locului a venit și Dumitru I,, unchiul lui Petru Ș., care a început să îi reproșeze faptul că taie copacii fără acordul lui, moment în care bărbatul de 36 de ani l-a amenințat că îl va omorî cu drujba pe unchiul său, producându-i o stare de temere.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „amenințare”.

Cum nici Petru Ș. și nici Dumitru I. nu aveau asupra lor declarațiile pe propria răspundere, au fost sancționați conform OM 3/2020  fiecare cu suma de 2.000 de lei.

 

Adauga comentariu