Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce i-a furat copilul concubinei sale

Vineri, 6 august 2021, pe la ora 16.00, o femeie din Rădăuți a sunat la 112 și a anunțat faptul că i-a fost furat copilul. Apelanta a spus că fiul său se afla la domiciliul femeii, împreună cu mai mulți copii. Conform acesteia, concubinul ei, Constantin Gherman, ar fi intrat în locuința respectivă când femeia lipsea și ar fi luat copilul.

Constantin Gherman se pare că nu ar fi tatăl copilului respectiv, ci doar un concubin de-al femeii.

 

După ce au fost apelați, polițiștii au desfășurat activități de căutare în zona comunelor Marginea - Poieni Solca. Pe la ora 18.30, polițiștii au ajuns la domiciliul mamei lui Constantin Gherman, unde se aflau atât Constantin Gherman cât și copilul furat.

Minorul se află în stare bună, fiind condus împreună cu mama sa în Centrul Maternal Suceava din cadrul DGASPC Suceava, urmând ca acesta să fie expertizat medico-legal.

Constantin Gherman a fost reținut pentru 24 de ore în arestul IPJ Suceava, iar polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „lipsire de libertate în mod ilegal”.

În ziua următoare, inculpatul a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Rădăuți, cu propunere de arestare preventivă. Atunci, s-a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului.

Pe urmă, inculpatul s-a întors în arestul IPJ Suceava.

 

Adauga comentariu