Un bărbat a fost condamnat la șapte luni de închisoare cu suspendare pentru că a bătut-o pe o vecină din cauza unui loc de parcare

Judecătoria Suceava l-a condamnat pe Florian Ț. la șapte luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe. Termenul de supraveghere este de doi ani.

Pe perioada termenului de supraveghere inculpatul va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 70 de zile în cadrul Primăriei Suceava sau în cadrul DGASPC Suceava – Complexul de recuperare neuro-psihomotorie "O nouă viaţă" Suceava.

Inculpatul trebuie să îi plătească victimei suma de 2.000 de lei, reprezentând daune morale.

Decizia nu este definitivi. Față de aceasta s-a făcut apel în termen de 10 zile de la comunicare.


La data de 7 octombrie 2014, în jurul orei 21.00 - 21.30, în urma unor discuții în contradictoriu cu privire la un loc de parcare, Florian Ț. a bătut-o pe o femeie cu pumnii în corpului. Bătaia i-a fost aplicată femeii, interiorul unui bloc, la parter.

Bărbatul i-a aplicat femeii mai multe lovituri de pumn, producându-i victimei contuzii cu echimoze în zona umărului drept și a coapsei drepte. Victima a necesitat un număr de 3 - 4 zile de îngrijiri medicale.

Doi martori au confirmat faptul că între cele două persoane a avut loc un conflict deoarece bărbatul ar fi parcat pe un loc de parcare care nu îi aparținea. Conflictul a degenerat într-o ceartă și într-un schimb reciproc de jigniri.

Una dintre martore este o vecină de-a protagoniștilor. Martora a auzit gălăgie în interiorul blocului, motiv pentru care a ieșit din apartament și a coborât până la parter. Acolo, aceasta l-a surprins pe bărbat în timp ce o lovea pe femeie cu pumnii în zona umărului drept. De frică, martora a fugit înapoi în locuința sa. În tot acest timp se auzeau țipetele victimei și jignirile agresorului.

Celălalt martor a spus că nu a observat momentul altercației. Acesta i-a văzut pe cei doi în timp ce se certau în parcare, iar la un moment dat bărbatul a intrat în scara blocului după femeie. Bărbatul a ieșit din scara dupa circa cinci minute, auzându-se o ușă trântită cu puțin timp înainte ca bărbatul să iasa din scară.

Inculpatul a negat faptul că ar fi bătut-o pe femeie. Acesta a spus că doar a avut un conflict cu aceasta pe seama locurilor de parcare, dar fără a o agresa. Dimpotrivă, conform inculpatului, victima l-a jignit și i-a trântit căruciorul pentru copii, pe care bărbatul îl ținea la ușa locuinței femeii. Bărbatul a spus că a intrat în scara blocului deoarece a observat pe fereastra ușii scării momentul în care femeia i-a trântit caruciorul de perete.

Femeia a cerut 4.000 de euro daune morale și daune materiale, dintre care 838 lei sunt cele materiale.

Alte condamnări pe seama bătăilor din cauza locurilor de parcare:

Doi vecini din Suceava, o femeie și un bărbat, au primit amenzi penale pentru că s-au bătut ca sălbaticii pentru locurile de parcare din fața blocului. Individa care a sărit la bătaie a cerut 50.000 de euro, reprezentând daune morale și materiale

Un sucevean, care l-a lovit cu palma pe un bărbat pentru un loc de parcare din fața intrării în Iulius Mall, a fost condamnat la o amendă penală de 6.300 de lei

Adauga comentariu