Un bărbat a murit după ce și-a scos singur o măsea

La data de 29 octombrie 2020, la ora 19.42, polițiștii din Ipoteşti au fost anunțaţi despre faptul că Dumitru H. (57 de ani), din satul Lisaura, comuna Ipotești, a fost găsit decedat la domiciliu.

În urma investigaţiilor făcute de agenți s-a constatat că decedatul figurează înscris ca pacient al unui cabinet medical de familie și era cunoscut cu afecțiuni medicale.

În urmă cu câteva zile din cauza unor dureri la o măsea, Dumitru H., și-a extras-o singur, fără asistență medicală, iar în zilele următoare din cauza durerilor, acesta a consumat în mod exagerat băuturi alcoolice.

În cursul zilei de 29 octombrie a.c., în jurul orei 14.30, Mariana H. a ajuns acasă de la serviciu, l-a găsit pe soțul său în pat, a vorbit cu el, după care a continuat să facă treburi în gospodărie. Pe la ora 19.00, când a intrat în cameră, a constatat că soțul său este inconștient, motiv pentru care a solicitat deplasarea la fața locului a unei ambulanțe, medicii constatând decesul bărbatului.

Cadavrul a fost ridicat și depus la morga Spitalului Județean Suceava, urmând a fi efectuată autopsia medico – legală.

În acest caz a fost înregistrat un dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă.

Adauga comentariu