La data de 22 mai 2021, în jurul orei 20.10, un echipaj din cadrul Secției 11 Pojorâta, în timp ce își desfășura atribuțiunile de serviciu pe raza de competență, a oprit pentru control un autoturism Volkswagen Golf care se deplasa haotic și care a pătruns pe contrasens fiind aproape de o coliziune cu autospeciala de poliție, pe DJ 175, în satul Botuș, din comuna Fundu Moldovei.
La volanul mașinii se afla un bărbat, care mirosea a alcool, acesta nu avea asupra sa niciun document cu care să i să poată stabilii identitatea, motiv pentru care a fost verificat în baza de date a Poliției Române, stabilind că se numește Vladimir Mîndrilă (47 de ani), din comuna Fundu Moldovei. De asemenea, acesta nu are drept de a conduce autovehicule pe drumurile publice, permisul de conducere fiind cu restricții, reținut.
De asemenea, s-a procedat și la verificarea autoturismului Volkswagen Golf în baza de date a Poliției Române, stabilind că are ITP expirată și polița RCA expirată.
În continuarea, bărbatului i s-a solicitat să sufle în aparatul etilotest, acesta refuzând.
Vladimir Mîndrilă a fost dus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde a fost de acord cu testarea cu aparatul alcooltest, reieșind o concentrație de 1,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul și-a dat consimțământul scris pentru recoltarea a două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a lui Vladimir Mîndrilă. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Suceava.
Adauga comentariu